LIGA A III-A

Start de campionat pentru cele trei reprezentante ale județului



Cu o întârziere de două săptămâni din cauza caniculei, astăzi se va da startul de campionat și în Liga a III-a de fotbal, acolo unde în acest an, județul Suceava are trei reprezentante, Cetatea Suceava, Juventus Fălticeni și CSM Rarăul Câmpulung. Cu foarte multe schimbări în lotul cu care a evoluat în sezonul trecut, echipa suceveană, pregătită de Marian Pană și Florin Cristescu nu se gândește la altceva, decât revenirea în eșalonul secund, față de celelalte două colege de serie care vizează rămânerea pentru încă un an în Liga a III-a. Astăzi, începând cu orele 18.00, Cetatea Suceava va deschide seria meciurilor din prima etapă, pe stadionul Areni, împotriva celor de la CF NGM Leonard Pașcani, în timp ce celelalte două echipe din județ vor juca mâine de la orele 18.00, Juventus Fălticeni, în deplasare la Cetatea Târgu Neamț, iar CSM Rarăul Cîmpulung, acasă, cu FC Willy 2001 Bacău. După părerea antrenorului Marian Pană, echipa pe care o antrenează este pregătită să abordeze cu succes acest început de campionat, unul în care tehnicianul sucevean își dorește victorii în primele patru cinci etape. „Având în vedere că trebuie să aven doi juniori în teren, în perioada de pregătire am încercat diverse formule de echipă, în jurul celor doi. Sper să fiu inspirat și să găsesc o formulă câștigătoare, mai ales că jucătorii sunt pregătiți din toate punctele de vedere. Ne dorim să începem cu o victorie categorică, atât în acest meci, cât și în următoarele, pentru a ne instala pe primul loc, poziție pe care să terminăm acest sezon. Îmi doresc ca și jucătorii noștri să fie conștienți de obiectivul pe care ni l-am propus și să dea tot ce pot în teren”, a declarat înaintea meciului de azi, antrenorul Cetății Suceava, Marian Pană. Sucevenii vor aborda campionatul cu un lot de 25 de jucători format din portarii Rohețki, Constantin și Viorel Gheroghe, fundașii Nicolau, Ungureanu, Halip, Butnaru, Streinu, Andrieș și Leuciuc, mijlocașii, Onciuc, Mitruc, Apetri, Celpan, Cojenel, Moldovan, Corneanu, Stănescu și atacanții, Iordache, Dicher, Colban, Homneac și Lupu. La aceștia se adaugă și cei doi brazilieini veniți la Suceava, Dimas Braz Rimi și Tomaz Donizete, care din câte se pare vor semna săptămâna viitoare cu gruparea suceveană.
Fălticenenii vor să termine în primele opt echipe
Cu un lot destul de numeros, format din 30 de jucători, echipa Juventus Fălticeni și-a schimbat puțin obiectivul, dorindu-și o clasare mai bună în acest an, mai exact în primele opt echipe din clasament. Antrenorul Ovidiu Murariu speră ca venirea celor trei sportivi de la cetatea, Paul Bosancu, Prisacă și Berezovschi să aducă un plus de valoare și experiență echipei actuale. „La prima vedere, meciul de mâine este unul accesibil, mai ales că evoluăm în compania unei echipe nou promovate, dar va trebui să le tăiem elanul, printr-o organizare bună în teren și o motivare exemplară a fotbaliștilor noștri. Mă bucur că am reușit să dublăm pe post toate compartimentele, ceea ce sper că va duce automat la o concurență loială și corectă”, a declarat antrenorul formației Juventus Fălticeni, Ovidiu Murariu. Acesta a mai adăugat că odată cu începerea campionatului va dispărea și starea de lejeritate apărută în rândul jucătorilor din această ligă, datorată în mare măsură amânării primei etape. La debutul său în Liga a-III-a, formația CSM Rarăul Câmpulung va avea o misiune destul de dificilă în prima etapă, în fața unei echipe ambițioase, FC Willy 2001 Bacău, formație ce investește foarte mult în creșterea juniorilor, fiind una din cele mai omogene din seria I. Antrenorul Relu Buliga speră să înceapă campionatul cu o victorie și asta în ciuda faptului că echipa sa nu a reușit să se omogenizeze foarte bine, mai ales din cauza plecărilor și venirilor de jucători.



Recomandări