La loc comanda. Hotărârea de Consiliu Local adoptată de aleșii din Putna a stârnit și nemulțumirea arhimandritului Melchisedec, starețul mănăstirii unde-și doarme somnul de veci domnitorul Ștefan cel Mare. În urma unei discuții cu primarul Vasile Hotnogu, starețul Mănăstirii Putna a reușit să obțină promisiunea alesului local că respectiva hotărâre de Consiliu Local va fi anulată.
Hotărârea, inițiată chiar de primarul Hotnogu, prevedea că 15 ari de teren din Dealul Crucii se vor atribui tinerilor căsătoriți pentru construcția de case. Terenul urma să fie acordat unui număr de trei familii, care pentru a-și putea ridica gospodăriile ar fi avut nevoie și de un pod care să traverseze râul Putna, o altă investiție din partea administrației locale.
„Suprafața de teren de care se face vorbire se află în perimetrul de 500 de metri din jurul Mănăstirii Putna. În plus, tot accesul spre zona de unde marele domnitor Ștefan cel Mare a tras cu arcul pentru a ctitori mănăstirea ar fi fost blocat. Dealul are, așadar, și o semnificație istorică atât pentru Mănăstirea Putna, dar și pentru întreaga populație de aici”, a precizat arhimandritul Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna.
Acesta a adăugat că i-a explicat primarului toate aceste argumente și a găsit înțelegere.
„Mi s-au dat asigurări că acolo nu se va construi nimic. Vom încerca să obținem statutul de zonă protejată pentru Dealul Crucii, astfel încât să nu mai apară astfel de probleme pe viitor”, a menționat starețul Mănăstirii Putna.
„Acea Hotărâre de Consiliu Local a fost neinspirată” Contactat telefonic, primarul Vasile Hotnogu a recunoscut că a ajuns la un acord cu starețul Mănăstirii Putna.
Chiar dacă proiectul de hotărâre privind atribuirea celor 15 ari de teren din Dealul Crucii pentru tinerii căsătoriți a fost inițiată de primar, acesta a recunoscut că soluția nu s-a dovedit dintre cele mai bune.
„Acea Hotărâre de Consiliu Local a fost neinspirată. Voi veni cu o nouă propunere pentru a anula vechea propunere, iar dacă în ședință consilierii nu o vor accepta există și calea acțiunii în instanță, în contencios administrativ. Totul depinde acum de mine”, a precizat primarul Vasile Hotnogu.
Acesta a mai spus că va căuta alte terenuri pentru tinerii căsătoriți, mai ales că la Primărie sunt înregistrate 15-20 de astfel de solicitări.





