Spitalizarea premierului israelian, Ariel Sharon, care în continuare este în stare gravă după ce a fost victima unui atac cerebral sever, genera, joi, îngrijorare pe plan internațional în privința continuării procesului de pace în Orientul Mijlociu, relatează AFP.
Administrația americană nu și-a ascuns îngrijorarea și îi dorește însănătoșire grabnică unui aliat-cheie în cadrul procesului de pace din Orientul Mijlociu.
Președintele american, George W. Bush, a afirmat că împărtășește „îngrijorarea israelienilor” , în timp ce secretarul de Stat, Condoleezza Rice, dorește „restabilirea deplină” a stării de sănătate a șefului Guvernului israelian.
Președintele francez, Jacques Chirac, susține că dorește „continuarea inițiativelor curajoase” asumate de premierul israelian, căruia i-a adresat „urări de sănătate și toate gândurile sale”.
Chirac i-a dat asigurări premierului interimar Ehud Olmert că îi va oferi „susținerea, prietenia și solidaritatea Franței”, în timp ce cancelarul german, Angela Merkel, i-a transmis lui Sharon că dorește să se facă bine cât mai repede.
Șeful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, a calificat starea de sănătate a lui Sharon un eveniment „absolut negativ pe plan politic”. „Un viitor dificil se profilează pentru Israel, într-un moment care poate fi considerat istoric, deoarece Ariel Sharon beneficiază de un mare respect, chiar și în rândul palestinienilor”, a declarat Berlusconi.
Șeful diplomației britanice, Jack Straw, i-a adus un omagiu premierului israelian și a afirmat că „se roagă pentru un miracol în vederea însănătoșirii sale”. Sharon este „o figură de prim-plan, nu numai în Israel, ci în toată regiunea. Acțiunile sale din ultimii ani, caracterizate prin căutarea curajoasă a unei soluții pentru conflictul dintre Israel și palestinieni, i-a adus un imens respect în întreaga lume”, a declarat Straw.
Președintele rus, Vladimir Putin, și-a exprimat „profunda compasiune” pentru Sharon și i-a urat „însănătoșire grabnică”.
Premierul japonez, Junichiro Koizumi, și-a anulat turneul în Israel și în teritoriile palestiniene, programat să înceapă sâmbătă.
Jonas Gahr Stoere, ministrul de Externe din Norvegia, unde au avut loc, în 1990, primele negocieri în cadrul procesului de pace israeliano-palestinian, a spus că Sharon este „o figură dominantă a politicii israeliene”. „A luat decizii curajoase și controversate. Dacă va dispărea, totul va trebui luat de la capăt”, a adăugat el.
În Israel, liderii politici se rugau, joi, dorind însănătoșirea premierului Ariel Sharon, în timp ce predecesorul său, Benjamin Netanyahu, care a preluat, în decembrie, conducerea partidului Likud, a fost printre primii care i-au urat însănătoșire grabnică lui Ariel Sharon.
Și președintele țării, Moshe Katsav, și-a exprimat aceeași dorință. „Împreună cu întreg poporul israelian, mă rog pentru prim-ministru și îi doresc însănătoșire grabnică”, a declarat șeful statului.
Colaboratorii premierului, citați de postul de radio al armatei, au declarat că „speră într-un miracol”, apreciind că „situația se prezintă mai de grabă rău”.
Premierul palestinian Ahmad Qorei a afirmat, într-un mesaj, că urmărește cu o „deosebită îngrijorare” evoluția stării de sănătate a lui Ariel Sharon, căruia îi transmite „însănătoșire grabnică”.
Mișcarea radicală palestiniană Hamas a apreciat în schimb că Orientul Mijlociu ar fi „un loc mai bun” fără Sharon. ” Lumea este pe punctul de a scăpa de unul dintre principalii lideri ai răului din lume”, a declarat purtătorul de cuvânt al Hamas, Sami Abu Zuhri.
Khaled Al-Batsh, unul dintre liderii unei alte grupări radicale, Jihadul Islamic, a anunțat, de asemenea, că mișcarea sa „nu îl va regreta pe Sharon”.
În Liban, două ziare au apreciat că absența de pe scena politică a premierului israelian Ariel Sharon va genera instabilitate în Israel și un nou „amestec al cărților politice” în regiune.
„Sharon la ușa morții … și Israelul în pragul instabilității politice”, titrează cotidianul As-Safirm, subliniind că noul partid creat de Ariel Sharon, Kadima, favorit la alegerile din martie, este încă „o formațiune cu un singur lider, fără program structurat și regulament interior cunoscut, cu liste electorale incomplete și candidați legați între ei doar prin relațiile cu premierul israelian”.
Starea de sănătate a lui Ariel Sharon „amestecă din nou cărțile politice în Israel și în regiune”, notează și cotidianul An Nahar, care expune pe larg evenimentul petrecut în noaptea de miercuri spre joi.
Cele două posturi arabe de televiziune cu cea mai mare audiență, Al-Jazeera și Al-Arabiya, au transmis în continuu, joi, informații cu privire la starea de sănătate a premierului israelian.
În Iran în schimb, televiziunea publică a difuzat o știre scurtă care anunța spitalizarea lui Sharon, citând surse din presa străină.
Starea de sănătate a lui Sharon a fost menționată pe scurt și la postul public de televiziune din Irak, Al-Iraqia, în primele buletine de știri de joi, în timp ce presa scrisă nu menționează acest incident, edițiile fiind închise înaintea producerii lui.
Presa guvernamentală din Egipt a publicat pe prima pagină vestea atacului cerebral al lui Sharon, dar, din lipsă de timp, nu a inserat și alte comentarii.
Nici un oficial egiptean nu a făcut vreo declarație privind posibilele repercusiuni ale unui asemenea eveniment, dar Frații Musulmani, cea mai importantă forță din cadrul opoziției, s-au declarat indiferenți față de starea de sănătate a lui Sharon.
Ziarele iordaniene și cele siriene menționează, de asemenea, pe prima pagină, incidentul căruia i-a căzut victimă premierul israelian, reluând informațiile difuzate de agențiile de presă, dar fără alte comentarii.
– Ariel Sharon a fost plasat sub comă profundă pentru cel puțin 24 de ore
Premierul israelian Ariel Sharon, operat de urgență ca urmare a unui atac cerebral, a fost plasat sub „comă profundă pentru cel puțin 24 de ore”, a anunțat conducerea spitalului Hadassah de la Ierusalim, transmite AFP.
„Premierul a fost plasat sub comă profundă și respirație artificială pentru cel puțin 24 de ore, cu scopul de a menține scăzută tensiunea sanguină în cutia craniană”, a declarat directorul spitalului Shlomo Mor Yossef.
„Starea sa este gravă, dar stabilă”, a adăugat el.
– Atacurile cerebrale de tipul celui suferit de Sharon au consecințe imprevizibile
Atacurile cerebrale de tipul celui suferit de premierul israelian Ariel Sharon au consecințe imprevizibile, care pot merge de la recuperarea aproape completă până la decesul pacientului, potrivit unor specialiști citați de AFP.
Accidentele vasculare cerebrale (AVC) numite și atacuri cerebrale, provoacă în 20 la sută dintre cazuri hemoragii cerebrale, adică spargerea unor vase de sânge care determină creșterea presiunii sanguine intracraniene, comprimând în mod periculos celulele nervoase.
Pe de altă parte, pierderea de sânge face ca alimentarea cu oxigen și glucoză a neuronilor să nu se mai realizeze corespunzător. „Celulele nervoase mor”, explică Tailoi Chan-ling, neurolog la Facultatea de Anatomie de la Universitatea din Sydney. „Consecințele depind de zona din creier unde s-a produs atacul și de amploarea acestuia”, adaugă specialista.
Sharon era expus aproape tuturor factorilor de risc asociați, în general, atacurilor cerebrale. Obezitatea, însoțită de hipertensiune și un nivel ridicat al colesterolului, accentuează riscul apariției unor probleme cardiace – ca și stresul, de altfel, generat de guvernarea unei țări aflate în centrul uneia dintre cele mai instabile regiuni din lume. Sănătatea lui Sharon este „o bombă cu explozie întârziată”, este de părere Tailoi Chan-ling.
Sechelele hemoragiilor cerebrale pot dispărea, în multe cazuri, precizează doctorul Jeffery Staples, consilier medical la International SOS, principala societate de asistență medicală din lume, cu sediul la Singapore. Pacientul trebuie, însă, spitalizat imediat și totul „depinde de amploarea atacului cerebral”. „Cantitatea de sânge pierdut în urma spargerii vaselor sanguine și rapiditatea cu care au fost acordate îngrijirile medicale” sunt esențiale, explică Staples. „Trebuie scăzută tensiunea în cutia craniană, înainte ca ea să preseze asupra celulelor creierului de care depind funcțiile vitale. Dacă acestea sunt grav afectate, pacientul moare”, explică medicul.
„Sechelele provocate de un atac cerebral depind de regiunea creierului afectată de acesta”, subliniază Chan-ling. „Dacă accidentul vascular afectează celulele din regiunea creierului responsabilă cu respirația, de exemplu, pacientul nu va putea supraviețui fără ajutorul unui aparat de ventilație artificială”, explică aceasta. „Dacă, însă, atacul afectează doar o regiune a creierului responsabilă cu punerea în mișcare a mușchilor feței, pacientul va scăpa doar cu o paralizie facială”, adaugă ea.
Specialiștii au păreri împărțite cu privire la durata de viață a unei celule nealimentate corespunzător cu sânge. Fiecare celulă dispune de o rezervă de energie pentru cazuri de urgență, care permite neuronilor să rămână activi chiar și în condițiile unei întreruperi temporare a irigării cu sânge.
Un sfert dintre persoanele care au suferit un AVC decedează în urma acestuia, jumătate rămân cu un handicap, iar restul de 25 la sută „se refac fără a rămâne cu sechele evidente”, explică specialiștii francezi Marie-Germaine Bousser și Andre Vacheron.
Până în prezent nu a fost elaborat un tratament specific pentru AVC, dar testele efectuate pe un nou produs medical au dat rezultate favorabile, potrivit unui studiu apărut în New England Journal of Medicine, în luna februarie 2005.
Starea lui Ariel Sharon provoacă îngrijorarea comunității internaționale
