O analiză a evoluției în timp a stării de sănătate a sucevenilor, prin compararea statisticilor întocmite de Direcția de Sănătate Publică (DSP), arată că, în 2013, pentru prima oară după foarte mulți ani, în județ se înregistrează o tendință pozitivă.
Față de 2012, numărul persoanelor cu afecțiuni greu de ținut sub control, care de la an la an făceau tot mai multe victime, a scăzut sensibil. Este vorba de boli precum hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, bolile pulmonare cronice obstructive, cele de cord pulmonar cronic, cirozele, hepatitele cronice, tuberculoza, ulcerul și cancerul.
Așa se arată într-un raport întocmit de Direcția de Sănătate Publică Suceava, pe primele cinci luni ale acestui an și dat publicității vineri, de purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Popescu.
Cu aproape 2.000 de cazuri de hipertensiune arterială mai puțin
Astfel, potrivit statisticii DSP, îmbolnăvirile prin hipertensiune arterială au scăzut de la 67.623 cazuri în intervalul ianuarie-mai 2012 la 65.739 cazuri în aceeași perioadă a lui 2013. O curbă descendentă a cunoscut și cardiopatia ischemică, de la 34.963 cazuri anul trecut, în primele cinci luni, la 34.510 cazuri anul acesta, în aceeași perioadă. O situație descrescătoare se remarcă și la bolile pulmonare cronice obstructive, de la 11.013 cazuri în ianuarie-mai anul trecut la 10.568 în perioada similară a anului în curs. O evoluție descendentă a cunoscut și ulcerul, care în primele cinci luni ale lui 2012 a afectat 10.054 persoane, față de 9.749 în același interval din 2013. Și cazurile de ciroză și hepatită cronică sunt mai puține: 9.231 în perioada ianuarie-mai a anului în curs și 9.541 în aceeași perioadă a anului acesta.
Cu 900 de persoane cu cancer în minus
Aceeași situație este valabilă și pentru cancer: 9.453 de cazuri în primele cinci luni ale lui 2012 și 8.552 în același interval din 2013, dar și pentru cordul pulmonar cronic: 1.238 de bolnavi în 2012, în ianuarie-mai, și 1.015 de bolnavi în 2013, în aceeași perioadă.
O scădere se înregistrează și în ceea ce privește îmbolnăvirile prin tuberculoză, de la 479 în primele cinci luni din 2012 la 397 în același interval din 2013.
Pe de altă parte, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, o serie de alte boli cum ar fi diabetul zaharat, insuficiența renală cronică, bolile cerebro-vasculare și tulburările mintale au păstrat aceeași tendință negativă și în 2013.
Diabetul și tulburările mintale, în creștere
Astfel, a continuat să crească numărul persoanelor diabetice, de la 21.947 anul trecut, în ianuarie-mai, la 23.223 anul acesta, în același interval. De asemenea, a crescut și ponderea bolilor cerebro-vasculare, de la 7.286 cazuri în primele cinci luni din 2012 la 7.396 cazuri în aceeași perioadă din 2013. O curbă ascendentă a cunoscut și insuficiența renală cronică, de la 1.996 de bolnavi anul trecut, în ianuarie-mai, la 2.045 bolnavi anul acesta, în aceeași perioadă. O creștere s-a înregistrat și în ceea ce privește tulburările mintale, de la 15.718 cazuri în primele cinci luni din 2012 la 16.389 cazuri în același interval din 2013.
Singura afecțiune care s-a menținut la un nivel constat este epilepsia, care în ianuarie-mai 2013 a făcut 2.688 de victime, la fel ca și anul trecut, în aceeași perioadă.
Evoluție pozitivă
Starea de sănătate a sucevenilor se îmbunătățește
