Dezbatere

„Starea asistenței sociale”

dezbatere
dezbatere

Peste 60 de persoane au participat joi, 28 martie, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, la o dezbatere cu tema
“Starea asistenței sociale”.
La eveniment au participat asistenți sociali, psihologi, șefi servicii și alți specialiști din cadrul DGASPC, din partea Primăriei Suceava, al Spitalului Județean de Urgență Suceava, al Serviciului Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava, precum și numeroși studenți din cadrul Universității Ștefan cel Mare, interesați de profesia de asistent social.
Au fost dezbătute subiecte privitoare la slaba finanțare a asistenței sociale precum și despre insuficiența personalului în acest domeniu..

Recomandări

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Asociația Institutul Bucovina, partener cultural în organizarea evenimentelor Zilele Eminescu și Ziua Culturii Naționale la Memorialul Ipotești

Autoritățile sucevene au stabilit șapte spații pentru cazarea persoanelor fără adăpost pe perioada codului galben de ger

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități