Stăpânul viei, Dumnezeu, este drept și milostiv



Stăpânul viei, Dumnezeu, este drept și milostiv
Stăpânul viei, Dumnezeu, este drept și milostiv

„Căci împărăția cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis-de-dimineață să tocmească lucrători pentru via sa. Și învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Și ieșind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alții stând în piață fără lucru. Și le-a zis acelora: Mergeți și voi în vie, și ce va fi cu dreptul, vă voi da. Iar ei s-au dus. Ieșind iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea, a făcut tot așa. Ieșind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții, stând fără lucru, și le-a zis: De ce ați stat aici toată ziua fără lucru? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceți-vă și voi în vie și ce va fi cu dreptul veți lua. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători și dă-le plata, începând cu cei din urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar. Și venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat și ei tot câte un dinar. Și după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceștia de pe urmă au făcut un ceas și i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei și arșița. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ți fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău și pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca și ție. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun? Astfel vor fi cei de pe urmă întâi și cei dintâi pe urmă, că mulți sunt chemați, dar puțini aleși.” (Matei 20, 1-16)
Între cele 50 de parabole rostite de Domnul Iisus Hristos, aceasta ocupă un loc aparte. Deducem că Stăpânul viei este chiar Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. El vine zilnic și ne trimite pe fiecare în parte, ținând cont de particularitățile fiecăruia, să lucreze în via Sa. Cei trimiși vor primi și o răsplată pentru efortul depus. De lucru în via Sa este tot timpul, și seara, și dimineața, și la amiază. Să privim puțin și spre lucrători. Cei care s-au simțit nedreptățiți au uitat că stăpânul s-a achitat de obligațiile convenite, au fost plătiți așa cum a fost înțelegerea. Din păcate, nu au înțeles că Stăpânul viei, Dumnezeu, este și milostiv. El știe cum și cât să ofere fiecărui lucrător, fără a nedreptăți pe cineva. Să ne întrebăm sincer: oare noi cum am reacționa la chemarea lui Dumnezeu de a fi lucrători în via Sa? Mai suntem dispuși să lucrăm măcar un ceas?
(Sursa: Ziarul Lumina)



Recomandări

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”
Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”