Curioasă

Stănoiu a fost la CNSAS, pentru a-și consulta dosarul

Senatorul Rodica Stănoiu s-a aflat, vineri, la CNSAS, pentru a-și consulta dosarul de Securitate, care, potrivit propriilor declarații, făcute în urmă cu trei zile, este dosar de urmărit, și nu dosar de rețea.
Potrivit registrului de intrări la CNSAS, ea a stat în sediul Consiliului de la ora 10.20, la ora 12.00. Surse din CNSAS au declarat că Stănoiu ar fi văzut „materialele care o incriminează”.
Rodica Stănoiu a fost audiată marți de CNSAS.
„Plagiez președintele: Dați-mi dosarul meu de rețea, dacă îl găsiți!”, a spus atunci Stănoiu, la ieșirea de la audiere, aceasta fiind singura sa declarație, în pofida numeroaselor întrebări ale jurnaliștilor.
Numele Rodicăi Stănoiu a apărut, la începutul lunii august, între cele ale politicienilor care ar fi colaborat cu Securitatea.

Recomandări

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Percheziții la Primăria Dumbrăveni, și la domiciliul primarului și al secretarului, într-un nou dosar privind acte false pentru ucraineni și membri altor state foste URSS

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Condamnări pentru trafic de droguri de mare risc și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, într-un dosar major al DIICOT

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Trei funcționare anchetate în dosarul „fabricii de acte false” de la Câmpulung Moldovenesc nu mai au nici o măsură restrictivă și își susțin nevinovăția