STĂNEȘTI PE CEREMUȘ (II). În 6 septembrie 1803, Vasile Grecu și jupâneasa Anica (născută Goian) lasă fetei lor, Ilica, jupâneasa lui Stanislav, moșia Goianeștilor din Stănești.
Biserica Sfântului Nicolai din Stăneștii de Sus fusese construită, în 1835, de Ștefan de VASILCO, sfințită în 1848 și dotată cu un nou iconostas în 18774.
Biserica Sfântului Nicolai din Stăneștii de Jos, fusese construită, în 1808, de Ienachi ISTRATUȚĂ. În 1843, biserica din Stăneștii de Sus, cu 931 enoriași, era patronată de Ștefan de VASILCO, paroh fiind Mihail TOMOVICI, iar biserica din Stăneștii de Jos, cu 1.392 enoriași, patronată de același Ștefan de Vasilco, era slujită de parohul Theodor CHIBICI. În 1876, patronul celor două biserici era Constantin de VASILCO, cea din Stăneștii de Sus, cu 899 enoriași, fiind slujită de parohul Ilarion GRAMATOVICI, iar cea din Stăneștii de Jos, cu 1.510 enoriași, avându-l paroh pe Vasilie TARNAVSCHI. În 1907, patronul celor două biserici era Marie EDER, la Stăneștii de Sus fiind paroh doctorul în teologie Cassian BOHATEREȚ, născut în 1868, preot din 1897, paroh din 1901, iar cantor, din 1900, George FRAZIAN (Frățian), născut în 1864, iar la Stăneștii de Jos, paroh era Iosif OROBKO, născut în 1833, preot din 1859, paroh din 1863, iar cantor, din 1893, Theodor HLIBKA, născut în 1836.
Din 1872, funcționa la Stăneștii de Jos o școală cu 4 clase, iar din 1885, o alta, tot cu 4 clase, în Stăneștii de Sus, în 1897 urmând să fie deschisă, în Wiwoz, o școală cu o clasă.
În jurul anului 1850, în târgușorul Stăneștii de Jos, în care se stabiliseră și multe familii evreiești, David Melzer was a soap and candle manufacxturer. David Melzer deschisese o făbricuță de săpun și de lumânări, Meschulen Bleiweiss și fiii lui – o făbricuță de sodă, Leiser Hubner – o presă de ulei, David Suessmann – un atelier rudimentar de produs grinzi. Also a doctor by the name of Dr. Peller and a military barber, Jerichim Plutzer whose wife Seide was a midwife lived in the town.Orășelul avea și uOooOrășelul avea și un medic, Dr. Peller, un frizer militar, Jerichim Plutzer, și o moașă, Seide Plutzer, nevasta frizerului.
Distileriile de alcool și morile fuseseră arendate lui Mechel Leb Osterer și lui Binem Schapira.
În 1890, Stăneștii de Jos aveau 3.000 locuitori, primar fiind Franz Hexel, iar învățători – Ioan Buczkowski și Victor Bayer. Paroh era Iosif Obroco.
Stăneștii de Sus aveau 1.600 locuitori, primar fiind Mihail Constantiniuc. Paroh era Ioan cavaler de Bejan, iar învățător – Alexandru Cuparenco.
Însoțirea raiffeisiană din Stăneștii de Sus, Stăneștii de Jos și Poieni s-a înființat în 1902, sub direcțiunea lui Ioan Gribovici, din comitetul de conducere făcând parte Petru Posteucă și vistiernicul C. Clain.
În august 1926, Regina Maria a României, care vizitase Stăneștii în toamna anului 1924, a trimis comunei Stăneștii de Sus patru fotografii cu autograf. În fotografii, Regina apărea îmbrăcată în costumul popular bucovinean, lucrat „de către doamna Minodora Tofan și SS Părintele Antonie Tofan din Stăneștii de Sus”.
În 27 iunie 1941, populația ucraineană din Stăneștii de Jos s-a adunat în biserică, pentru a hotărî condamnarea evreilor. On this day, almost all the Jewish men and those women who didn’t want to be separated from their husbands and sons were locked in the courthouse.În 28 iulie, 65 de evrei au fost împărțiți în două grupe și uciși cu topoare și alte unelte. The first victim was Wagner and among the others were Rabbi Friedlaender and his two sons. Prima victimă a fost Wagner, apoi, printre ceilalți, și rabinul Friedlaender, și cei doi fii ai lui.
După intervenția Jandarmeriei Române, aflate sub ordinele lui Constantin Hrehorciuc, din Sucevița, viitor Erou al Umanității, ceilalți evrei din târgușor au fost salvați de la cumplitul linșaj, dar, din păcate, supraviețuitorii au fost duși în lagărele din Transnistria, unde au murit 172 evrei din Stăneștii de Jos.
La Stăneștii de Jos s-a născut poetul iconar Vasile POSTEUCĂ (10 septembrie 1912).
SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 21, 1876 p. 93, 1907 p. 79
CALENDARUL Glasul Bucovinei, Cernăuți 1927, p. 145