Stanciuc a fost principalul marcator al României în primul joc de la Europene



Stanciuc a fost principalul marcator al României în primul joc de la Europene
Stanciuc a fost principalul marcator al României în primul joc de la Europene

Pornită cu șansa a doua, România a pierdut meciul de debut la Campionatul European de handbal masculin, disputat împotriva Portugaliei. Lusitanii s-au impus fără emoții, cu scorul de 40-34. Cel mai bun marcator al tricolorilor a fost și de această dată suceveanul Daniel Stanciuc, cu 8 goluri din 14 aruncări. De asemenea, universitarul Sorin Grigore a reușit să puncteze o dată din trei încercări.

România: Iancu (8 intervenții), Popescu (2 intervenții) -Stanciuc (8 goluri), Buzle (6 ), Szasz (4), Vereș (4), Dedu (3), Ghiță (2), Racoțea (2), Nistor (2), Cumpănici (1), Stănescu (1), Grigore (1), Botea, Andrei, Militaru.

Următorul meci al României va fi și mai complicat, împotriva Danemarcei, principala favorită la cucerirea trofeului, duminică, 18 ianuarie, de la ora 21:30.

Reprezentativa antrenată de George Buricea va susține ultimul joc din grupă marți, 20 ianuarie, cu Macedonia de Nord, de la ora 19:00.

Foto: We Love Sport.



Recomandări