Politică

Stan susține că PSD este pregătit pentru competiția electorală și că va avea candidat propriu la președinția României



Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că partidul său este pregătit pentru competiția electorală din acest an, indiferent dacă unele alegeri vor fi comasate sau nu.
„Un partid nu trebuie să își facă strategia pe astfel de aranjamente pre-electorale, ci pe ceea ce a livrat și poate livra alegătorilor. Cei care insistă să se comaseze alegerile sunt cei de la PNL. PSD nu a inițiat nicio discuție în acest sens și nici nu a pretins ceva pentru a accepta propunerile de comasare ale PNL. De asemenea, PSD nu a cerut candidat comun la alegerile prezidențiale. Partidul nostru va avea propriu candidat”, a afirmat Stan. Acesta consideră argumentele PNL pentru comasarea alegerilor drept neconvingătoare, iar pe unele „de-a dreptul ridicole”, cu atât mai mult cu cât există precedente în care alegătorii au fost chemați de mai multe ori la vot într-un singur an electoral, „fără ca nimeni să se fi plâns de «oboseală electorală»”.
În ceea ce privește argumentul financiar, Ioan Stan spune că este „de tip sovietic”. „Dacă invoci economia la buget, cel mai eficient ar fi să nu se mai facă deloc alegeri, dar asta înseamnă moartea democrației. CCR a respins astfel de argumente când tot PNL a mai încercat comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Cât despre argumentul că e bine să comasăm alegerile de dragul elevilor, acesta este de-a dreptul ridicol”, a afirmat liderul PSD Suceava.
Senatorul Stan s-a referit și la scenariul demisiei președintelui Klaus Iohannis, despre care spune că pentru PSD și „probabil și pentru celelalte partide politice” nu are nicio relevanță electorală. „Probabil singurul avantajat ar fi președintele PNL, care ar deveni președinte interimar al României, fapt care l-ar putea salva în cazul unui eșec electoral al partidului său la alegerile europarlamentare”, a mai declarat senatorul Ioan Stan.



Recomandări

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate