Stan: „Nu puteam eu să-l repun în funcție pe Băsescu când cetățenii din colegiul meu l-au demis”



Deputatul PSD de Fălticeni, Ioan Stan
Deputatul PSD de Fălticeni, Ioan Stan

Uniunea Social Liberală ar trebui să pună în practică, în perioada imediat următoare, promisiunile făcute oamenilor în campania electorală, iar la alegerile generale din 2 decembrie a.c. să obțină majoritatea în Parlament. Acestea sunt, în opinia deputatului PSD de Fălticeni, Ioan Stan, principalele obiective ale USL. Stan a declarat că va candida pentru al patrulea mandat de deputat în același colegiu în care a candidat și în urmă cu patru ani, Colegiul 7 Fălticeni, care numără 15 localități. „De ce candidez? Dacă mergeți în toate localitățile din colegiul meu veți afla de eforturile pe care le-am făcut împreună cu primarii ca să rezolvăm parte din problemele comunităților. Ne-a fost extrem de greu pentru că în ultimii ani am fost în opoziție împreună cu mulți dintre primarii din colegiu și am fost vitregiți de cei din administrația județeană. Însă prin proiectele promovate de comunitățile locale am reușit să ne descurcăm și să atragem banii necesari”, a declarat Ioan Stan.
El a ținut să facă referire la ședința Camerelor reunite ale Parlamentului în care s-a citit decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului, decizie în urma căreia președintele suspendat Traian Băsescu a revenit la Cotroceni, arătând că parlamentarii PSD de Suceava nu au participat la reuniune.