Replică

Stan îi transmite lui Flutur că Primăria Vatra Dornei ar fi vinovată de faptul că dornenii nu au căldură în case



Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, i-a transmis șefului administrației județene, Gheorghe Flutur, că Primăria Vatra Dornei ar fi vinovată de faptul că dornenii racordați la sistemul centralizat de termoficare nu au căldură în case. Ioan Stan a transmis că salută cu interes luările de poziție ale lui Gheorghe Flutur, cu atât mai mult cu cât este sigur că „i se strepezesc dinții de câte ori pronunță PSD sau, mai nou, Videle”. „Cum spuneam, sunt marcat de strădania domnului președinte de a acuza și domnia sa Guvernul PSD că, vorba aceea, «se poartă și dă bine la șef». Deci, caută să învinovățească și sus-numitul de ceva, de oarece, de ce-o fi, guvernarea PSD și mai precis efectele acesteia în Vatra Dornei. Concret, se face vinovat Guvernul, în accepțiunea respectivului, de nealocarea în zona aflată în discuție a sumelor necesare pentru decontarea echipamentelor montate în vederea furnizării de căldură în municipiul Vatra Dornei. Bineînțeles este prezentă binecunoscuta afirmație legată de favorizarea primăriilor PSD-iste în defavoarea celor de altă culoare politică. Ca să lămurim acest aspect, le ofer celor interesați câteva cifre”, a spus Ioan Stan. El a arătat că în 2018, bugetul pentru Vatra Dornei, la o populație de 17.176 persoane, a fost de 16,372 milioane de lei, bugetul municipiului Fălticeni, la o populație de 31.573 de persoane, a fost de 10,591 milioane de lei, iar bugetul pentru Câmpulung Moldovenesc, la o populație de 20.139 de persoane, a fost de 10,271 milioane de lei.
Liderul PSD Suceava a spus că în 2019, alocarea inițială pentru bugetul municipiului Vatra Dornei a fost de 10,116 milioane de lei, față de 1,676 milioane de lei la Fălticeni și 5,576 milioane de lei la Câmpulung Moldovenesc. Ioan Stan a mai arătat că la ultima rectificare de buget pe anul 2019, Vatra Dornei primește 4,009 milioane de lei, iar municipiul Fălticeni o sumă de 3,649 milioane de lei. „Asta ca să lămurim cum e cu favorizarea primăriilor PSD-iste. Dar pentru a limpezi cu adevărat problema, să precizăm că, după punerea de acord și semnarea de către cei în drept a programelor de termoficare, ne-am aflat în situația de a nu avea ministru la Mediu și de a se refuza numirea unui interimar, de către știm cu toții cine. În afară de asta, ar fi fost bine ca înainte de a blama guvernarea PSD-istă, să fi verificat domnul președinte dacă Primăria Vatra Dornei a trimis documentația refăcută conform ultimelor cerințe UE. Nu de alta, dar dacă nu ceri conform celor legale, nu primești. Și o nedumerire personală: dacă tot a aflat domnul președinte că la Videle vine iarna cu o lună mai devreme decât la Vatra Dornei, de ce n-a alocat sumele necesare din bugetul județean la timpul cuvenit evitării acestei situații? De fapt știu de ce. Pentru că e mai ușor să dai vina pe altul spre a-ți ascunde propria neputință. Și cred că n-ar strica să-și amintească domnul președinte de modul strict personal în care a mânuit foarfeca bugetară, croind fără nici o reținere soarta primăriilor județene funcție de afilierea politică. Nu de alta, dar îi putem aminti noi”, a încheiat Ioan Stan.



Recomandări

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare