Stan: Am ajuns la un acord de principiu Dorinel Munteanu, cel mai probabil continuă la Oțelul



Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că a ajuns la un acord de principiu cu antrenorul Dorinel Munteanu și că sunt șanse mari ca acesta să continue la campioana României și în sezonul viitor.
„Am discutat cu Dorinel, negocierile se desfășoară normal, dar deocamdată nu am semnat contractul. Am ajuns însă la un acord de principiu, cel mai probabil el rămâne la Oțelul Galați și în sezonul următor”, a spus Stan.
Oficialul gălățean a explicat că semnarea contractului se va produce în cursul acestei seri sau miercuri. „Acum așteptăm să primim prin fax contractul semnat, probabil în această seară se va întâmpla sau mâine. Atunci putem spune oficial că avem antrenor pentru următorii doi ani”, a adăugat Stan.
Antrenorul Dorinel Munteanu primise termen până miercuri să semneze prelungirea contractului care a expirat în această vară, în caz contrar conducerea grupării gălățene urmând să caute un alt tehnician.
Oțelul Galați a câștigat în premieră titlul de campioană a României, urmând să evolueze direct în grupele Ligii Campionilor.