„Stampe fălticenene”



„Stampe fălticenene”
„Stampe fălticenene”

„O instituție și economică dar și culturală…”
„O instituție și economică dar și culturală e «Banca Suceveană», care, în ședința consiliului de administrație din 30 Decembrie 1927, a votat, la propunerea d-lui președinte, senator Dr. Teofil Lupu, suma de 150.000 lei, pentru următoarele scopuri: 30.000 lei pentru bibliotecile populare din județul Suceava; 25.000 lei pentru aducerea la învățătură a doi-trei copii istroromâni la Institutele românești de la Blaj, 20.000 de lei pentru cartea istro-românească, 10.000 de lei pentru dispensarul «Principele Mircea» Suceava, 10.000 de lei pentru dispensarul «Principele Mircea» din Ilișești și 5.000 de lei pentru Școala de surdo-muți din Cernăuți. Și sântem în drept să ne întrebăm: Sânt ele multe institutele noastre financiare care știu să se jertfească pentru cultură ca această «Bancă Suceveană»?”.
„Făt-Frumos, Anul III, nr. 1, Ianuarie-Faur 1928.
„Stampe fălticenene”
„La data actului istoric al naționalizării existau aici două atelierede mobilă, o fabrică de lumînări, o topitorie de cânepă și o moară,în care munceau, cu mic, cu mare, 420 de oameni. Producția obținută într-un an în vechile făbricuțe valora 8 milioane de lei. Față de această tristă moștenire, avuția socialistă din Fălticenii zilelor noastre nu suportă practic rigorile comparației decît, desigur, cu viitorul. Născute și crescute în oraș în anii noștri, puternicele unități industriale fălticenene (filatura de in și cînepă, fabrica de PAL, PAL înnobilat și mobilă, secțiile dezvoltate și modernizate ale industriei locale) dau patriei o producție anuală globală în valoare de cca. un miliard de lei”.
„Zori noi”, Anul XXIX, nr. 8236, 15 ianuarie 1975.



Recomandări

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat

Scriitoarea Luminița Aldea, invitată de onoare la Zilele Culturii Fălticenene. Lansează romanul „Nisipuri mișcătoare”

Scriitoarea Luminița Aldea, invitată de onoare la Zilele Culturii Fălticenene. Lansează romanul „Nisipuri mișcătoare”
Scriitoarea Luminița Aldea, invitată de onoare la Zilele Culturii Fălticenene. Lansează romanul „Nisipuri mișcătoare”