Stâlp „luat la țintă” de un șofer în stare avansată de ebrietate



Un stâlp de electricitate a fost doborât, în comuna Dumbrăveni, de un conducător auto al unei autoutilitare, aflat în stare avansată de ebrietate, în noaptea de joi spre vineri. Șoferul, Nicolae R., de 33 de ani, din municipiul Suceava, conducând autoutilitare pe DN 29, a pierdut controlul aupra direcției de mers și a intrat într-un stâlp de electricitate, din fața unei case, doborându-l peste capotă. Polițiștii veniți la fața locului l-au identificat pe șofer, care se deplasa în calitate de pieton, încercând să treacă neobservat și să scape „basma curată”. În urma testării cu aparatul etilotest a acestuia a rezultat o concetrație de 0,92 mgl în aerul pur expirat, fiind condus la Spitalul Județean Suceava unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul auto este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, „părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului” și „distrugere din culpă”.