Stâlp electric retezat de un vitezoman cu numere de Irlanda



Un bărbat care conducea un autoturism VW înmatriculat în Irlanda și-a scăpat mașina de sub control și a izbit frontal un stâlp electric, accidentul petrecându-se pe raza comunei Dorna Arini. S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri, la ora 1.30, agenții Postului de Poliție Dorna Arini fiind anunțați că pe DN 17B, în dreptul bisericii din localitate, un autoturism a izbit și rupt un stâlp electric, blocând circulația. La fața locului polițiștii au găsit autoturismul, însă nici urmă de șofer.
Cea mai stringentă problemă a fost legată de întreruperea energiei electrice, după retezarea stâlpului în jur de 40 de familii din zonă rămânând ore întregi fără curent.
Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că autoturismul a fost condus de localnicul Mugurel U., un tânăr în vârstă de 21 de ani, care, pe fondul vitezei excesive, posibil și al consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Poliția mai precizează că acesta a fost văzut de mai mulți martori, marți seară, pe raza localității, într-un bar, unde a consumat băuturi alcoolice, însă cum nu a putut fi identificat de poliție imediat, probarea consumului de alcool devine aproape imposibilă.
„Cel în cauză posedă permis de conducere categoria B, din anul 2008, iar până în prezent acesta nu a fost găsit la domiciliul său pe raza comunei. Cercetările vor continua sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «distrugere din culpă»”, preciza, într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.