Stâlcit în bătaie de fiul lui Severin Tcaciuc



Stâlcit în bătaie de fiul lui Severin Tcaciuc
Stâlcit în bătaie de fiul lui Severin Tcaciuc

– Valentin Cristian Morhan, de 24 de ani, a fost bătut măr în parcarea unui club din municipiul Suceava
– Autorii corecției sunt Cristian Tcaciuc și trei amici de-ai acestuia
– Cei patru sunt cercetați acum de Biroul de Ordine Publică al IJP Suceava pentru vătămare corporală
Fiul lui Severin Tcaciuc a mai făcut o victimă. Împreună cu trei prieteni, Cristian Tcaciuc a snopit în bătaie un tânăr din municipiul Suceava, care a fost nevoit să stea internat câteva săptămâni pentru vindecarea rănilor. Incidentul s-a petrecut în seara de 22 decembrie 2005 în parcarea din fața clubului „Chicago”, iar după ce a fost „mângâiat” de fiul lui Severin Tcaciuc și amicii acestuia, Valentin Cristian Morhan arăta de parcă l-a călcat trenul. „Fratele meu m-a sunat și m-a rugat să vin să-l ajut deoarece fusese lovit de Cristian Tcaciuc. M-am deplasat la barul cu pricina și în parcarea din fața clubului m-am întâlnit cu acesta și cu prietenii săi. În timp ce discutam cu unul dintre indivizi, Cristian Tcaciuc m-a lovit cu ceva, cred că era o bară de fier. Am căzut jos și acolo mi-au dat toți pumni, picioare și lovituri cu o bară metalică până nu am mai știut de mine. După ce au plecat am reușit să mă duc la Poliție, am făcut reclamație și apoi m-am internat în spital pentru că mă simțeam foarte rău”, a precizat Valentin Cristian Morhan. De altfel, certificatul medico-legal pe care tânărul în vârstă de 24 de ani și l-a scos confirmă că a primit o bătaie soră cu moartea. „Morhan Valentin Cristian prezintă echimoze, excoriații și hemoragie subconjunctivală, ce au putut fi produse prin loviri cu pumni, picioare, corp contondent”, se menționează în raportul medico-legal. Pentru că starea sănătății sale era tot mai precară, tânărul agresat s-a internat în Spitalul Militar Iași, în perioada 5-16 ianuarie 2006, cu diagnosticul „cerebro-astenie posttraumatică, hemoragie subconjunctivală teporală OD (în rezoluție). La externare se recomandă continuarea tratamentului conform Rp, revine la nevoie la control”.
Poliția a confirmat că are în lucru un dosar pe această temă. Cazul a fost înregistrat de Biroul de Ordine Publică Suceava, iar pentru că timpul de îngrijiri medicale a fost stabilit la 22-23 de zile, pe numele agresorilor s-a întocmit dosar penal. Cristian Tcaciuc și cei trei amici ai săi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală. Deși în aceste situații există posibilitatea ca între victimă și agresori să se ajungă la împăcare, Valentin Cristian Morhan a spus că nu are de gând să-i ierte pe cei care l-au mutilat în bătaie și speră că vinovații vor fi pedepsiți conform legilor.


Stâlcit în bătaie de fiul lui Severin Tcaciuc
Stâlcit în bătaie de fiul lui Severin Tcaciuc
Stâlcit în bătaie de fiul lui Severin Tcaciuc
Stâlcit în bătaie de fiul lui Severin Tcaciuc