La Universitatea „Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava a avut loc, în perioada 10-11 mai 2024, a VII-a ediție a stagiului de formare a profesorilor de limba franceză, cunoscut sub numele de „Printemps de l’Innovation du Français” (PIF). Tema acestei ediții a fost „Noi practici didactice în învățarea limbii franceze”.
Peste 70 de profesori din județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași au putut beneficia, în Aula din Corpul E al Universității „Ștefan cel Mare”, de prelegerile și atelierele tematice care i-au avut ca invitați pe Liviu Dospinescu (Universitatea Laval, Quebec), Lorenz Gerlach (Editura Didier FLE), Nada Dennaoui (Institutul Francez din România) și lectorii de limba franceză Zouhair Hariq, Tessa Messabih-Poulet și Aurélie Poc.
Evenimentul științific de anul acesta și-a propus să abordeze și să disemineze strategii inovatoare de predare și transmitere a limbii franceze în contextul larg al valorilor Francofoniei: pace, toleranță, solidaritate, performanță, democrație lingvistică.
La ceremonia de deschidere a manifestării au fost prezenți rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prof. univ. dr. Mihai Dimian, președinta ARPF Suceava, prof. gr. 1 dr. Irina Melisch, directoarea Departamentului de Limbi și Literaturi Străine, conf. univ. dr. Olga Gancevici, directoarea Alianței Franceze din Suceava și coresponsabila Centrului de Reușită Universitară USV, lector univ. dr. Mariana Șovea.
Ligia Deca, ministrul Educației, a vizitat Universitatea „Ștefan cel Mare” și Liceul cu Program Sportiv din Suceava.
Profesorul universitar Liviu Dospinescu, specialist în teatru și studii culturale la Universitatea Laval, Quebec, Canada, a susținut conferința „Pentru un teatru-poezie la ora de franceză: stimularea dragostei de limbă”, oferind o demonstrație despre utilizarea poeziei și a teatrului ca instrumente educaționale în predarea limbii franceze în scopul dezvoltării competențelor lingvistice, artistice și comunicaționale.

Responsabil pedagogic la Editura Didier FLE, Lorenz Gerlach a organizat atelierul online cu tema „Cum să motivezi adolescenții în clasă”, oferind participanților interesante propuneri de activități destinate a crea un mediu dinamic la orele de limbă străină, dând un plus de motivație elevilor în învățarea limbii franceze.
Organizatorii ne-au spus că asemenea ateliere au avut loc și pe parcursul celei de a doua zile a stagiului: „Călătorii interculturale la ora de limba franceză”, formator Nada Dennaoui, ”Réinventer l’enseignement du FLE avec le Design Thinking”/Să reinventăm predarea limbii franceze cu ajutorul metodei Design Thinking, formator Zouhair Hariq, ”Introduction à la simulation globale”/Introducere în simularea globală, formator Tessa Messabih-Poulet, ”Pour une démarche interculturelle en classe de langue”/Pentru un demers intercultural la ora de limbă străină, formator Aurélie Poc. Centrul de Carte Străină Sitka Alaska a prezentat participanților, ca în fiecare an, o bogată ofertă de carte cu vânzare, care a cuprins o largă paletă de metode de învățare a limbii franceze pentru toate tipurile de public, caiete de lucru, cărți pentru copii, jocuri.

Stagiul de formare PIF este un eveniment inițiat de Asociația Română a Profesorilor Francofoni (ARPF) – Sucursala Suceava, la inițiativa președintei acesteia, profesor grad 1 dr. Daniela-Irina Melisch, și a lui Marc Oddou, fondator „MOddou FLE”, expert asociat CIEP, autor, formator și realizator de proiecte numerice.
Partenerii acestui eveniment au fost Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Institutul Francez din România, Agenția Universitară a Francofoniei, Alianța Franceză din Suceava, Centrul de Reușită Universitară USV, Inspectoratul Școlar Județean Suceava.