Oportunitate AIESEC

Stagii de practică gratuite în străinătate, pentru studenții Universității din Suceava

Până la data de 30 iunie, organizația studențească AIESEC Suceava oferă studenților suceveni oportunitatea de a se înscrie pentru participarea la stagii de practică plătită, peste hotare.
AIESEC propune oportunități în toate cele 110 țări în care este prezent, însă, în cadrul acestei recrutări, țările care oferă cel mai mare număr de programe sunt: India, China, Norvegia, Rusia, Polonia, Brazilia și Turcia.
Potrivit reprezentanților AIESEC Suceava, „odată cu terminarea facultății, interesul pentru un loc de muncă este mult mai mare, iar alegerea unui job poate fi problematică. AIESEC vine în întâmpinarea acestei dileme cu nenumărate posibilități de lucru în cadrul unei companii din străinătate prin intermediul Programului de Internshipuri Globale”.
Astfel, persoanele care doresc să aibă parte de o experiență internațională de muncă relevantă au oportunitatea să își contureze viitorul profesional într-un cadru cât mai diversificat din punct de vedere cultural.
În această perioadă AIESEC Suceava recrutează studenți pentru internship-urile în domeniile educațional, IT, management și cel de marketing.
Prin intermediul Programului Intershipuri Globale, studenții de la USV pot avea parte de experiențe inedite, începând de la 3 luni până la 1 an jumătate, într-o altă țară. Accesând acest program, sucevenii au oportunitatea de a lucra într-o companie internațională și de a pune în practică cunoștințele din domeniul studiat.
„Printre beneficiile participării la un astfel de stagiu se numără: câștigarea experienței de lucru într-un mediu multicultural, cunoștințe teoretice și practice, impact semnificativ asupra dezvoltării personale și profesionale, dezvoltarea aptitudinilor de leadership, public speaking, spiritului inovativ, a responsabilității sociale și a capacității de a înțelege oamenii din jur”, au mai menționat cei de la AIESEC.
Pentru înscriere, doritorii trebuie să acceseze site-ul www.aiesec-suceava.ro.
AIESEC este o organizație internațională non-profit, rețeaua AIESEC cuprinzând peste 90.000 de membri din 124 de țări și teritorii. Aceasta este cea mai mare organizație condusă de studenți.

Recomandări

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Pledoarie pentru un „ecosistem economic sustenabil”. Interviu cu prof. univ. dr. ec. Carmen-Eugenia Nastase

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce

Casa Teona împlinește un an – un an de joacă, terapie și comunitate pentru copiii cu cerințe speciale din județul Suceava