Proiect

Stadion de 15.000 de locuri, pentru municipiul Suceava

Ion Lungu: „Singura noastră soluție de a avea un stadion nou este să prindem fonduri europene”
Ion Lungu: „Singura noastră soluție de a avea un stadion nou este să prindem fonduri europene”

Municipalitatea suceveană se pregătește să atragă finanțări europene de zeci de milioane de euro, pentru realizarea unui nou complex sportiv, în zona Metro, principala investiție urmând să fie un nou stadion, cu 15.000 de locuri.
„Un obiectiv la realizarea căruia țin foarte mult este un complex sportiv modern. Suntem în faza studiului de pre-fezabilitate, urmează să facem studiul de fezabilitate, să obținem indicatorii tehnico-economici, astfel încât, în măsura în care vor fi disponibile fonduri europene pentru astfel de lucrări, să le accesăm. Avem deja o primă fază a acestui proiect, care include un stadion cu 15.000 locuri”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.
La o primă estimare, costurile stadionului sunt de aproximativ 18 milioane de euro, ceea ce reprezintă cam 1.200 de euro pentru un loc la stadion, conform specialiștilor.
„Singura noastră soluție de a avea un stadion nou este să prindem fonduri europene. Primăria nu are atâția bani să facă un stadion nou, iar un parteneriat public-privat este greu de pus în aplicare, pentru că un investitor ar amortiza foarte greu această investiție. Au mai fost propuneri, de la unii, care îți cer să le dai jumătate de oraș și să facă în schimb un stadion…așa ceva nu se poate”, a adăugat edilul sucevean.
Realizarea de stadioane și complexe sportive, din fonduri europene, ar putea deveni o realitate ca urmare a negocierilor care se poartă în acest sens de către oficialii României cu reprezentanții Uniunii Europene, pentru a fi incluse în următoarea sesiune de finanțare, după modelul Poloniei, care a avut această facilitate.
„Sunt foarte mulți primari din România care au ridicat această problemă, vor să construiască stadioane, care să le înlocuiască pe cele vechi, de zeci de ani de zile”, a precizat Lungu, care a avut discuții pe această temă și în cadrul Asociației Municipiilor din România.
O particularitate a stadionului proiectat pentru Suceava o reprezintă prezența pistei de atletism, care nu mai este prevăzută în stadioanele moderne care se construiesc în lume, dar care a fost solicitată expres în acest caz, pentru a exista astfel și infrastructura necesară acestui sport.

Recomandări

Parcul de la Iulius Mall Suceava își întâmpină oaspeții cu peste 180 de arbori, vegetație matură, gazon și multiple facilități pentru public

7 km de microtuburi pentru fibră optică s-au montat deja pentru îngroparea cablurilor de pe stâlpii din municipiul Suceava

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Șoldan apasă accelerația pentru recuperarea întârzierii la realizarea traseului de aproape 195 de km pentru biciclete