Nivelul dărilor locale pe care contribuabilii rădăuțeni le au de achitat anul acesta nu a fost hotărât, după ce luarea unei decizii în această privință a fost amânată în ședința de ieri a Consiliului Local. Deliberativul rădăuțean s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a aviza trei proiecte de hotărâre, unul dintre acestea vizând „modificarea și completarea Hotărârii de Consiliu Local nr.17 din 04.11.2002 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2013”, proiect inițiat de primarul Aurel Olărean. Chiar dacă ordinea de zi a ședinței a fost aprobată în unanimitate, consilierii locali din cele două grupuri, atât cei care reprezintă formațiunea politică aflată la guvernare, cât și cei din opoziție, au solicitat amânarea proiectului care prevedea stabilirea dărilor locale. Tonul a fost dat de consilierul PSD Gheorghe Simota, care a propus luarea unei hotărâri după ce Guvernul va lua o decizie finală în acest sens.
„După ședința de astăzi (n.r. ieri) Guvernul va emite o Ordonanță de Urgență pe această temă. De aceea propun să amânăm acum luarea unei decizii și să facem mâine (n.r. astăzi) o altă ședință extraordinară, iar atunci să stabilim ce vom face cu taxele și impozitele”, a spus Simota.
Chiar dacă imediat după aceasta atmosfera din sala de ședințe a fost condimentată cu nelipsitele „picanterii” dintre primarul Olărean și consilierul Maerean, în cele din urmă, aleșii locali au decis în unanimitate amânarea deciziei până astăzi. În aceste condiții, majorarea sau menținerea taxelor și impozitelor locale pe care le au de achitat locuitorii municipiului Rădăuți se va decide astăzi, în ședință extraordinară, la orele prânzului.