Ssangyong vrea la masa bogaților. Înainte ca dorința să poată prinde contur, manufacturierul vine la Salonul Auto de la Paris cu o noutate absolută, prin care încearcă să convingă publicul că este capabil să ofere cumpărătorilor europeni modele atractive și totodată moderne. Coreenii au meșterit un concept care, probabil, prefațează viitoarea generație Actyon. Studiul de design botezat C200, este un crossover compact, înarmat cu o nouă motorizare și înfățișare mai prietenoasă.
Prototipul de mărimea unui Toyota RAV4 sau Volkswagen Tiguan, este portdrapelul noului curent estetic, bazat pe linii mai atent elaborate și o logică a formelor. C200 aduce în sfârșit schimbarea identității vizuale și face trecerea de la un limbaj de design mai puțin convingător la unul care să genereze rapid notorietate.
Sunt pregătiți coreenii pentru a cuceri clientela europeană? Am spune mai degrabă determinați, având în vedere că cel puțin la capitolul tehnică, inginerii au făcut eforturi remarcabile, reușind cu forțe proprii să pună la punct câteva elemente de natură mecanică.
Dezvoltat pe o structură monococă, prototipul dispune de un motor de 2.0 litri care produce 175 de cai putere. Propulsorul îndeplinește normele de poluare Euro V și este cuplat la o nouă cutie de viteze manuală în șase trepte.
Tracțiunea se realizează integral, sistemul 4×4 fiind dezvoltat și fabricat de Ssangyong. Pe cale oficială, manufacturierul nu și-a comunicat intențiile vizavi de conceptul C200, urmând ca acest aspect să fie lămurit de Hyung-tak Choi, președintele companiei SsangYong Motor, odată cu dezvelirea conceptului pe 2 octombrie la Salonul Auto de la Paris.
