Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a inițiat, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, demararea unei campanii de prevenire a violenței la jocurile și competițiile sportive din județul Suceava, intitulată „Spune NU violenței în sport! Alege să fii Fair Play!”. Campania se va desfășura în perioada octombrie 2016 – mai 2017 și are ca scop atragerea suporterilor în efortul de a elimina violența verbală și fizică de pe stadioane, educarea suporterilor pentru respectarea legilor și normelor de conviețuire socială, precum și creșterea gradului de siguranță al spectatorilor pe arenele sportive.
Campania va fi promovată prin afișarea unui banner și distribuirea unor pliante care să susțină propaganda antiinfracțională și anticontravențională la manifestările sportive, inițierea unor acțiuni comune cu organizatorii de jocuri și competiții sportive pentru prevenirea producerii de fapte antisociale, întâlniri periodice cu reprezentanții suporterilor și ai cluburilor sportive în cadrul cărora vor fi discutate aspecte referitoare la prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor sportive, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava aduce câteva informații legate de condițiile de intrare pe stadioane a suporterilor și informează suporterii cu privire la următoarele aspecte: spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte pirotehnice care pot pune în pericol securitatea participanților la competiția sportivă, le este interzis spectatorilor să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum și refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societății specializate de protecție și pază sau al forțelor de ordine; este interzisă afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență, este interzis accesul în stadion cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecționate pentru tăiere, împungere sau lovire. Participanții la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive.