Măsură

Sprijin financiar de la stat pentru cei din Vatra Dornei ale căror case au fost inundate în urma topirii ghețurilor

Prefectul de Suceava, Constantin Harasim
Prefectul de Suceava, Constantin Harasim

Locuitorii din cartierul Obor al municipiului Vatra Dornei ale căror case au fost inundate în urma topirii ghețurilor de pe râurile Bistrița și Dorna în perioada 4-6 februarie vor primi ajutoare financiare de la stat prin Agenția Județeană de Prestații Sociale în funcție de gradul de afectare a locuinței. Anunțul a fost făcut de prefectul Constantin Harasim. El a declarat că pagubele produse de fenomenele meteorologice de la începutul acestei luni au fost evaluate de o comisie din care au făcut parte reprezentanți ai Prefecturii, ai Inspectoratului Județean în Construcții, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor. „Urmare a evenimentelor din perioada 4-6 februarie, din cartierul Obor din Vatra Dornei, obligația mea de prefect era să evaluez pagubele. Comisia de evaluare a făcut deplasarea în teren și procesul verbal de evaluare l-am înregistrat pe data de 9 februarie. Eram obligat să facem repede această evaluare pentru că altfel dispăreau efectele inundațiilor și nu am mai fi avut niște indicatori corecți”, a spus prefectul. În urma topirii ghețurilor de pe râurile Dorna și Bistrița din perioada 4-6 februarie au fost inundate 24 de curți, opt locuințe și cinci anexe. De asemenea a fost afectată suprastructura din balast de pe strada Oborului pe o lungime de 700 de metri, paguba ridicându-se la 60.480 de lei.

Recomandări

Județul Suceava cere Guvernului aproape 64 milioane lei pentru refacerea infrastructurii afectate în acest an de furtuni, inundații și ninsori

Flutur consideră că lucrările la conducta de gaz spre Vatra Dornei pot fi finalizate înainte de termenul din contract

Gheorghe Flutur și Ilie Boncheș au inspectat lucrările la magistrala de gaz spre Vatra Dornei
Gheorghe Flutur și Ilie Boncheș au inspectat lucrările la magistrala de gaz spre Vatra Dornei

Zeci de oameni evacuați din 2 județe, în urma inundațiilor. Sute de case și curți – inundate

Flutur le mulțumește public celor de la Apele Române pentru sprijinul acordat la degajarea ghețurilor din zona Vatra Dornei