Crima comisă de studenții suceveni Alina Mihaela Horeanu și Vlad Irimia Scurtu nu a fost un accident, o acțiune spontană, așa cum au lăsat de înțeles avocații acestora. Judecătorii de la Curtea de Apel Iași au ajuns la concluzia că totul a fost premeditat, iar în motivarea condamnării pronunțate în cazul celor doi au și explicat motivele care exclud varianta unui „omor spontan”.
Chiar dacă atât Alina Mihaela Horeanu, cât și Vlad Irimia Scurtu au negat că au pus la cale uciderea lui Daniel Mancaș, directorul unei firme din Botoșani, magistrații ieșeni sunt convinși că lucrurile stau cu totul și cu totul altfel.
„La stabilirea faptului că acțiunea celor doi a fost premeditată prezintă relevanță și obiectele folosite de inculpați la săvârșirea faptei, aceștia având din faza incipientă asupra lor un spray paralizant, o bâtă de baseball și un cuțit la îndemână”, au precizat judecătorii în motivarea sentinței.
Magistrații au mai ajuns la concluzia că Horeanu și Scurtu au avut discuții prealabile despre acest subiect, ceea ce denotă o pregătire prealabilă.
„Pregătirea psihică a inculpatei Horeanu, chiar dacă a fost negată de aceasta, a existat (chiar și indirect) prin «reflecția – hotărârile – discuțiile» cu co-inculpatul Scurtu – acceptând împreună ideea sfârșirii relației cu victima și «obținerea de bani de la aceasta»”, au arătat magistrații Curții de Apel Iași.
Totodată, s-a dispus confiscarea sumei de 1.000 de euro de la Alina Mihaela Horeanu și Vlad Irimia Scurtu, bani proveniți din vânzarea mașinii fostului director de vânzări al firmei Mapamond SRL Botoșani. Sucevencei i-au fost confiscate două telefoane mobile, dar i s-a înapoiat o cutie din metal de la bomboane de ciocolată, iar familiei acesteia i s-a restituit calculatorul.
43 de ani de închisoare pentru Horeanu și Scurtu
Crima care i-a avut în prim-plan pe cei doi suceveni s-a petrecut în februarie 2007, într-un apartament din cartierul ieșean Nicolina.
Cei doi l-au atras pe Daniel Mancaș la Iași, unde l-au omorât după ce l-au lovit cu o bâtă de baseball și un cuțit.
Horeanu a recunoscut că l-a lovit pe Mancaș cu o bâtă, iar acesta i-a smuls obiectul din mână. În urma altercației, Scurtu i-ar fi aplicat mai multe lovituri de cuțit lui Mancaș. Cei doi suceveni au decis să scape de cadavrul lui Daniel Mancaș. Împreună cu alți doi prieteni, sucevenii au pus cadavrul în portbagaj și l-au transportat tocmai în pădurea de la Ilișești, pe drumul spre localitatea Ciprian Porumbescu.
Pentru a fi siguri că nimeni nu va găsi corpul neînsuflețit al lui Mancaș, cei patru au cumpărat pământ de flori și s-au întors la Ilișești. Aici au stropit corpul cu trei-patru pungi de clor și au turnat pământul peste el. Totul a ieșit la iveală câteva luni mai târziu, la sfârșitul lui aprilie, când autorii faptei au fost prinși de polițiști. Între timp, cei doi au fost trimiși în judecată, iar primele două instanțe i-au condamnat la pedepse grele pe studenții criminali. Alina Mihaela Horeanu trebuie să stea după gratii 20 de ani, în timp ce Vlad Irimia Scurtu a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Cei doi mai au posibilitatea de a înainta recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.