Andrei Alexandru s-a născut în L’Aquila, un oraș din centrul Italiei, acum șase ani. După doar cinci luni și jumătate de ședere în peninsulă, părinții au fost nevoiți să se despartă de odorul lor, de Andrei, pentru că riscau să-și piardă locurile de muncă.
Cu sufletul sfâșiat de durere, Adriana Dumitrescu, mama copilului, și-a adus „rățușca mică”, cum îl dezmierda, la acea vreme, pe Andrei, la Fălticeni, la bunica Floarea. Din acel moment, bunica s-a transformat în „mama”, iar mama naturală, Adriana, a devenit „mami din Italia”.
Prima spovedanie
Despărțirea de copil a fost cel mai greu moment prin care a trecut tânăra de 22 de ani, care nu înțelegea de ce trebuie să fie departe de copilul ei. Doar dorința de a-i oferi tot ce-i mai bun copilului a determinat-o să ia autocarul și să plece din nou în Italia. Chiar dacă a promis că va veni acasă la tăierea moțului, când copilul va împlini un an, nu s-a întâmplat așa. Pentru că părinții nu aveau drept de muncă și le era frică să nu li se interzică revenirea în peninsulă, aceștia au ratat prima aniversare din viața copilului lor. Pe 22 mai 2005, înainte cu două zile de prima aniversare a lui Andrei, mami din Italia i-a trimis o scrisoare emoționantă, care, normal, nu putea fi înțeleasă de copil, dar avea să rămână una dintre cele mai dureroase „spovedanii”, pe care copilul o va „judeca” în anii următori.
„Uneori, am senzația că ești aici”
„Rățușca mea, dragă…”, își începea scrisoarea Adriana, „mami și tati, de aici, din depărtări, te pupă și te poartă mereu în inimă. Nu îmi vine să cred că a trecut un an de când te-am purtat în burtică. Acum ești un pui de om, care face primii pași în viață”. Tânăra povestește în scrisoare despre viața grea din străinătate, care o ține departe, la mii de kilometri de copil.
„Nici o distanță din lume, cât de mare ar fi ea, nu va putea fura iubirea ce o purtăm în suflet pentru tine. Tu ești aici, cu noi, în fiecare gând și gest al nostru. Uneori, am senzația că ești aici, cu mine, și mă cuprinzi de gât cu mânuțele tale grăsuțe și mă strângi la piept. Alteori, când tati cumpără jucării, visează cu ochii deschiși cum te joci cu el. Acum, noi nu putem decât să strângem pernele tale în brațe, în speranța că va veni și clipa în care o să fim împreună iar, cei trei mușchetari, cum zice bunicuța ta”.
„Să nu ne judeci, să citești această scrisoare!”
Întâmplător sau nu, când l-am vizitat pe Andrei și pe bunica Floarea, în Fălticeni, am aflat că este venită în vizită și mami Adriana. La puțin timp de la întâlnirea noastră, s-a întors din oraș și Adriana, care a fost întâmpinată cu mare bucurie de fiul ei. Încă de la ușă, s-a prins de gâtul ei, a îmbrățișat-o și nu s-a mai desprins de ea cât am stat de vorbă.
„Cel mai crud și nedrept lucru pe acest pământ este să nu aibă o mamă copilul lângă ea. De aceea, tu, dacă vreodată vei fi supărat pe mine, pe noi, să nu ne judeci, să citești această scrisoare. De când ești tu în viața mea, totul s-a schimbat. Datorită ție, iubirea mea mică, am trăit emoții unice. Nici acum nu pot să cred că sunt mamă și că am un copil atât de special.
Ai venit pe lume când nici nu mă așteptam, dar ai adus în viața mea o imensă bucurie. Îi mulțumim lui Dumnezeu că te am pe tine. Fie ca Măicuța Domnului să te apere și să te protejeze, așa cum a făcut-o și până acum și să-ți îndrume pașii spre tot ce e mai bun”, au fost cuvintele cu care și-a încheiat scrisoarea – spovedanie Adriana.
„Mama”, cum îi spune Andrei bunicii, ne-a citit tulburătoarea scrisoare, în timp ce fiica ei, cea care a scris rândurile, cu greu și-a putut ține lacrimile.
Despărțirea, de fiecare dată cu lacrimi
În camera lui Andrei, plină de jucării și desene, ne-a atras atenția o cutie „cu amintiri”, după cum am aflat de la „mămicile” băiețelului. Cu emoție din partea celor două femei, dar cu nerăbdare, din partea lui Andrei, a fost deschisă cutia magică. În cutie, multe amintiri. Multe scrisori și felicitări, pline de inimioare, și declarații de iubire, pe care doar o mamă le poate trimite către fiul ei. Printre amintiri, erau așezate și diverse desene, figurine pe care Andrei le-a făcut la cămin, special pentru mama din străinătate. Chiar dacă acum Andrei este un copil fericit, pentru că o are pe mami acasă, urmează momentele în care, din ochii săi mari, negri, vor curge lacrimi de despărțire. Adriana reușește să vină o dată pe an acasă, dar pregătirea pentru ziua cea mare, de revenire, începe cu o lună înainte.
„Când știu că vin acasă, simt o emoție mare și mă bucur cu o lună înainte. Petrec tot timpul cu Andrei. Ne plimbăm, mergem în parc, ne jucăm, povestim. Despărțirea este cea mai dureroasă. De fiecare dată îi spun că este ultima oară când mama mai merge la muncă, după care mă întorc. Îmi doresc mult să pot să revin acasă”, ne-a spus, printre lacrimi, mama băiețelului.
De trei ori mamă!
Bunica Floarea, care are trei copii mari, are de aproape cinci ani grijă de Mirela, acum în vârstă de 17 ani, o adolescentă care provine dintr-un centru de plasament.
Femeia a luat-o pe fetiță în asistență maternală și nu a făcut niciodată deosebire între Andrei și Mirela.
„Fata provine dintr-o familiei dezorganizată, cu o situație materială precară. Mirela mai are două surori. Una este căsătorită, iar cealaltă este la un centru social din Suceava. Mirela este ca și copilul nostru. Este un copil bun, merge la școală și nu ne-a făcut probleme. Supărarea este mare, acum, pentru că, fiind mărișoară, va trebui să se mute într-o casă de tip familial. Andrei și Mirela au crescut împreună, ca frații. Dacă pleacă fata, voi lua un alt copil în asistență maternală, pentru că m-am obișnuit cu copiii. Nu este ușor, dar îmi plac copiii și încerc să le dau o educație bună”, ne-a povestit mama Floarea.
115 cazuri, monitorizate de Echipa Mobilă
Echipa Mobilă din Fălticeni, coordonată de asistentul social Ileana Sevciuc, monitorizează 115 cazuri de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Unii dintre acești copii au un singur părinte plecat peste hotare, alții au ambii părinți plecați să muncească în străinătate.
„Minorii rămân în grija bunicilor, cazurile cele mai fericite, dar și în grija unor rude mai îndepărtate, cunoștințe. Problemele grave apar atunci când părinții copiilor rămân fără locuri de muncă în străinătate și nu mai trimit bani acasă, celor cărora le-au încredințat creșterea copiilor. Acei copii se află, de multe ori, în situație de risc. Sunt și cazuri în care copiii suferă de boli grave, părinții alegând să plece în străinătate pentru a aduna bani, pentru anumite intervenții chirurgicale. Fiecare caz în parte este special”, ne-a spus Ileana Sevciuc.
