Spovedania trebuie făcută după o înainte-pregătire

Spovedania are trebuință de o pregătire prealabilă. Cel ce vine la duhovnic nepregătit – ca o urmare logică – nu reușește să-și amintească nici neputințele, nici nu va înțelege cum se cuvine excesele sale. Altfel spus, el trece cu vedere atât îndatoririle pe care le-a neglijat, ignorând totodată și mulțimea păcatelor.
Este cu neputință pentru cel ce nu s-a cercetat pe sine – cu multe zile înainte de spovedanie – cu cea mai mare atenție, exactitate și nepărtinire, să se aleagă cu vreun folos dintr-o spovedanie spontană și nepregătită.
Slăbiciunea memoriei îl împiedică să-și amintească totul; puținul timp acordat cercetării de sine și lipsa simțirii conștiente a gradului de responsabilitate face spovedania neroditoare.
Astfel, îngăduim ca mulțimea patimilor să afecteze sănătatea sufletului pe care îl lăsăm netratat, lăsând în urmă semințele noilor păcate.
În timpul spovedaniei noi stăm și ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu
De aceea, este de trebuință ca cel ce voiește să meargă la spovedanie, să se cerceteze cu multe zile înainte, pentru a cântări fiecare faptă, pentru a-și conștientiza neputințele și excesele, și astfel să se apropie de spovedanie și să mărturisească numai acele lucruri de care am vorbit mai sus. A discuta cu părintele duhovnic despre propriile virtuți și fapte bune, neglijând și chiar ascunzând cu bună-știință patimile care infectează sufletul, este asemănător cu ceea ce face un bolnav care discută cu doctorul despre tăria și sănătatea fizică, nepomenind nimic despre boala care îi macină trupul.A vorbi cu părintele duhovnic despre virtute și realizări, utilizând și un limbaj pompos, este o practică fariseică, un semn al laudei de sine și a slavei deșarte – o acțiune total nepotrivită, cu atât mai mult cu cât ne aflăm la spovedanie, unde ne mărturisim în fața lui Dumnezeu.
De aceea, nu trebuie să uităm că în timpul spovedaniei noi stăm și ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu, ca să aflăm milă și să luăm iertarea păcatelor. Dumnezeu știe virtuțile noastre, și nu are nevoie de un interpret. Așa cum în fața doctorului ne arătăm numai bolile, tot așa să facem și în fața părintelui duhovnic: să ne mărturisim numai patimile sufletului, cu duh umilit și zdrobire. Întrucât cei ce se spovedesc se pregătesc pentru Sfânta Împărtășanie, este un motiv în plus pentru ca pregătirea necesară să aibă un caracter ireproșabil.
Nu vom putea fi conștienți de păcatele noastre decât în măsura în care vom fi luminați de sus
Pregătirea pentru spovedanie și Sfânta Împărtășanie, după Sfinții Părinți, trebuie însoțită de post. Dar postul adevărat…, nu cel fariseic, ci cel stabilit de Biserică, care țintește la supunerea patimilor sufletului și trupului, la unificarea minții împrăștiate, la ridicarea acesteia din cugetarea la materia inferioară care ne poate absorbi toată atenția îndeletnicind-o cu lucruri de-suflet-vătămătoare și deșarte.Întrucât fiecare creștin trebuie să-și de-a seama dacă cineva își ridică mintea și inima către Dumnezeu prin post și rugăciune, dacă această inimă nu este smerită prin post și nevoință, este cu neputință ca cineva să ajungă la o conștiință a păcătoșeniei sale, să-și dea seama de gravitatea păcatelor, să caute iertarea lor cu o dorință arzătoare, să satisfacă Dreptatea Dumnezeiască și să împace cu Dumnezeu. Trebuie să mai știm că nu vom putea fi conștienți de păcatele noastre decât în măsura în care vom fi luminați de sus. Sunt luminați de sus în măsura în care inima și mintea noastră sunt ridicate spre Dumnezeu. Dar suntem ridicați numai în măsura în care duhul nostru devine mai ușor prin post și rugăciune.
Suntem nevoiți să mărturisim sincer, cu credința că ne vom împăca cu Dumnezeu
Rugăciune și post – postul creștin, sunt folositoare ca mijloace de a ne examina, de a stabili adevărata noastră stare morală, de a ne evalua cu exactitate păcatele și de a înțelege adevărata natură a păcatului.Fără post și rugăciune nu putem ajunge la o cunoaștere de sine; nu ne putem face o imagine clară a păcatelor, o conștiință desăvârșită a lor și nici nu putem dobândi zdrobirea inimii și, prin urmare, să facem o spovedanie și adevărată și rodnică. De aceea, întrucât postul și rugăciunea sunt singura cale de pregătire pentru o spovedanie adevărată, suntem nevoiți să urmăm cu sârguință aceste porunci ale Bisericii…, suntem nevoiți să mărturisim sincer, cu credința că ne vom împăca cu Dumnezeu, și ne vom atinge scopul, săvârșind binele pe care nu l-am dorit.
De aceea, veniți! Să lepădăm păcatul; să întoarcem lucrurile dobândite prin nedreptate; să ne împăcăm cu vrăjmașii noștri și face fapte vrednice de pocăință ca să ne împăcăm cu Dumnezeu și să primim mila dumnezeiască, și astfel să devenim vase vrednice de primirea Împărăției Cerurilor. Fie ca toți să ne învrednicim de moștenirea ei. Amin.
(extrase din: Omilia 9 – Despre îngrijirea sufletului – Sf. Nectarie de Eghina)