Lecția de religie

Spovedania… nemulțumire, sfat și canon

Sigur că probleme sunt. Unii au mai puține iar alții mai multe și grele. Nemulțumiri sunt, poate și pentru faptul că nu suntem destul de iscusiți și hotărâți să alegem pentru noi ceea ce ne-ar putea fi de folos. Tendința pentru ceea ce ne nemulțumește este să dăm vina pe preoți. Vii ca un vinovat în fața preotului, cerând iertare pentru vina cu care ai supărat pe Dumnezeu, și pleci cu vina preotului că te-a nemulțumit, spunându-l tuturor.
Unii învinovățesc preotul că prea dă canoane; că prea le respectă pe cele din carte și că nu ar trebui, sau, ar fi trebuit ceva mai puțin și foarte puțin, pentru că omul este o ființă firavă, gingașă și sensibilă; Alții, nemulțumiți că preotul nu dă canoane pentru păcatele lor și iată că din cauza aceasta nu-și pot răscumpăra păcatele și nu se mântuiesc; Alții, că preotul lor este prea superficial și permisiv la mărturisire, fapt pentru care, omul nu pleacă ușurat de la scaunul mărturisirii; Alții, că prea întreabă preotul de toate și nu ar trebui decât într-o anumită limită și decență.
Și iată că nicicum nu este bine. Ce este bine pentru unii este rău pentru alții. Privindu-le pe toate în ansamblu, dintr-un alt punct de vedere, îți dai seama în câte forme și feluri reușește diavolul să batjocorească o Sfântă Taină, cea a Mărturisirii, prin care primim iertarea păcatelor. Pentru că, prin ea, omul câștigă și diavolul pierde. Prin ea, se aduce iertarea păcatelor și desființarea ostenelilor depuse de diavol la a-i atrage pe oameni la păcat. Pierde pe cei ce i-a câștigat, văzându-și munca năruită.
Sfatul meu, ca duhovnic, este următorul:
Alegeți-vă duhovnicul potrivit sufletului, care vă poate ajuta la îndreptare și la mântuire.
Nu-l cârtiți pe preotul care nu vi se potrivește, pentru că el este cel din a cărui mână se va cere sufletul.
Nu cârtiți canoanele poruncite de Sfinții Părinți și de Sinoadele Ecumenice, că sunt pentru fiecare dintre noi porunci de a le îndeplini și afurisenie de a le ignora.
Nu cârtiți pe duhovnici, pentru aplicarea canoanelor, pentru că nu sunt date după voia lor, nici după preferința lor și nici de a face vreun favor cuiva, ci, de a cântări cu ele greutatea păcatelor, ce stau ca niște bolovani în spatele nostru și este medicamentul prin care se vindecă sufletul nostru cel rănit de greutatea lor.
Nu cârtiți canonul primit la mărturisire și nu-l vorbiți de rău pe preotul care l-a dat, pentru că nu vi se iartă păcatele mărturisite, ci se adaugă mai multe și devin mai grele.
Nu mergeți la mărturisit fără să vă faceți înainte o revizuire, o cercetare, a stării morale în care vă aflați, descoperind păcatele pe care trebuie să le mărturisiți, nădăjduind că veți primi iertare.
Când te afli sub epitrahilul preotului, începe să-ți mărturisești singur păcatele, fără să fie obligat preotul să te întrebe pentru tăcerea ta, este mărturisirea ta și nu a lui, a păcatelor tale, iar preotul nu are de unde să știe cu ce ai greșit înaintea lui Dumnezeu ca să te poată întreba.
Nu lăsa nici un păcat nemărturisit, ca să nu le ai îndoit pe toate.
Mărturisirea ta să fie taină și pentru tine ca și pentru preot, despre care nu ai voie să vorbești cu alte persoane, nici măcar cu părinții, soțul (a), frații și prietenii.
Fiți smeriți, lăsați mândria, lăsați orgoliile, lăsați ura, lăsați bârfa, lăsați judecata.
Fiți necârtitori, neîmpotrivitori, mult râvnitori la a face canonul, cu răbdare să așteptați vrednicia de a vă Împărtăși.
Fiți hotărâți să părăsiți păcatul și plângeți din suflet, căindu-vă sincer, ca Dumnezeu să vă ierte păcatele. Amin. (Pr. Argatu Ioan, sursa: https://argatuioan.wordpress.com/)

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au lansat cea mai mare campanie umanitară din țară: 2,3 milioane de dolari pentru o tânără din Fălticeni bolnavă de cancer

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Pelerinaj din centrul orașului și sfințirea apelor pe malul Siretului, tradiție a siretenilor păstrată din perioada interbelică

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de episcopul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan
Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan