Spovedania… amintiri

Mergerea la spovedanie avea un ritual specific satului nostru. Părintele ne anunța în biserică: „Cei care veniți la spovadă să știți că asta înseamnă că aduceți un dar pe altarul unde se va săvârși jertfirea lui Iisus și acest dar este chiar sufletul vostru. Prin spovedanie vă curățiți de păcate. Să nu veniți la altar cu un suflet mânjit de tot felul de necurățenii și, mai ale, împăcați-vă cu vrăjmașii voștri. Știți că eu cunosc certurile dintre voi și când vă voi spovedi și voi întreba dacă te-ai împăcat cu cutare, ce-mi vei răspunde. Ia ascultați ce zice Mântuitorul! Și părintele citea din Biblie mai frumos decât domnul învățător: „Deci dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aminti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului și mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău și numai după aceea întoarce-te și adu-ți darul tău.(Mt. 5; 23-24). Copiii mei, să nu aduceți la altarul Domnului un suflet împuțit de ură și de vrăjmășie. Așa că, în zilele când ne venea rândul la spovedanie, toți, mari și mici, ne ceream iertare de la părinți, de la bunici, între noi, de la vecini și de la vrăjmași, se înțelege. Că pe urmă venea rândul vrăjmașului și ne-ar fi spus că nu am venit să ne luăm „iertăciune” de la el. Duminica împărtășirii însă era cea mai mișcătoare. Înainte de a pleca de acasă la biserică spălați curat îmbrăcați mergeam întâi la părinți și la bunici, le sărutam mâna și ziceam cu inima zdrobită de părere de rău: „Iartă-mă, Mamă!, Iartă-mă, tată, sau bunicule, bunică!”. Ei răspundeau: „Domnul să te ierte! Apoi noi: Și de-al doilea. Ei: Domnul să te ierte! Și iar noi: Și de-al treilea. Ei: Domnul să te ierte. Ei ne sărutau pe creștetul capului și noi le sărutam mâna și apoi plecam la împărtășit. Pe drum, pe oricine întâlneam – copil, matur, bătrân, repetam acest înălțător ritual. Când intram în biserică, parcă pluteam în aer de bucurie ascunsă și de curățenie sufletească.
(Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa)