Câștig

Sporuri suplimentare pentru funcționarii Consiliului Județean



Funcționarii Consiliului Județean Suceava își fac deja calcule cum vor cheltui banii pe care i-au câștigat în urma unui proces care s-a finalizat ieri la Curtea de Apel Suceava. Instanța le-a dat dreptate funcționarilor, care au cerut acordarea unor sporuri neachitate în ultimii trei ani. Procesul pe care funcționarii publici din Consiliul Județean Suceava l-au deschis are la bază neacordarea unor sporuri prevăzute de Legea 188/1999. Mai precis, cei 67 de funcționari ai instituției au reclamat că nu au primit sporul de 25% aferent suplimentului de post și treptei de salarizare. Judecătorii de la Tribunalul Suceava le-au dat dreptate, următorul pas al procesului fiind recursul care s-a judecat ieri la Curtea de Apel.
Și această instanță le-a dat câștig de cauză funcționarilor din Consiliul Județean Suceava, decizia fiind definitivă și irevocabilă.
„Am făcut această acțiune pentru că și funcționarii din alte instituții și-au cerut drepturile în instanță și au avut câștig de cauză. În perioada următoare vom face calcule pentru a vedea cât are de încasat fiecare persoană”, a declarat Dumitru Dănilă, secretarul Consiliului Județean Suceava, unul dintre beneficiarii hotărârii de ieri a judecătorilor.
Funcționarii Primăriei au pierdut procesul
Tot ieri, Curtea de Apel Suceava a judecat și recursul funcționarilor publici din cadrul Primăriei Suceava. Un număr de opt persoane, printre care secretarul instituției, Ioan Ciutac, și șeful juriștilor, Paul Iftime, au cerut acordarea unui spor de dispozitiv de 25%, în baza Ordinului MIRA 496/2003.
Dacă la Tribunal funcționarii Primăriei Suceava au avut câștig de cauză, Curtea de Apel a întors situația la 180 de grade.
Recursul declarat de Primăria Suceava a fost admis și, în consecință, cei opt funcționari nu vor mai încasa sporul pe care l-au solicitat.



Recomandări

Arest prelungit pentru șoferul care era aproape în comă alcoolică și circula în zig-zag pe șoseaua de centură a Sucevei

Arest prelungit pentru șoferul care era aproape în comă alcoolică și circula în zig-zag pe șoseaua de centură a Sucevei
Arest prelungit pentru șoferul care era aproape în comă alcoolică și circula în zig-zag pe șoseaua de centură a Sucevei