Speranțe pentru 2020

Sporturile de echipă din Suceava au în față noi provocări în anul care va urma



Cei de la Foresta au șanse de a promova, dar totul depinde de ce se va întâmpla în retur
Cei de la Foresta au șanse de a promova, dar totul depinde de ce se va întâmpla în retur

La finele sezonului competițional 2018-2019, echipele de seniori ale Sucevei au avut parte de dezamăgiri, dar pe de altă parte, campionatele în curs au început sub bune auspicii. Potrivit pozițiilor din clasamente la final de an, se poate spune că formațiile reprezentative ale județului Suceava vor avea parte de provocări deosebite în 2020. Se mai poate menționa un lucru la sfârșit de an, acela că, în sfârșit, cei care doresc performanță au realizat faptul că aceasta nu se poate realiza decât cu o susținere financiară fermă și constantă.
După o perioadă frumoasă petrecută în primul eșalon valoric al handbalului masculin românesc cu o generație de excepție, gruparea CSU Suceava a retrogradat în eșalonul secund și majoritatea jucătorilor au plecat. În mod cert s-ar fi putut face mai mult, dar gruparea suceveană nu s-a descurcat în meciurile cheie cu echipele apropiate valoric și fost pusă la ”colț”, ca să zicem așa, de noile promovate. Echipa de handbal a Sucevei a mai fost în situații de acest gen și a știut să strângă rândurile și să o ia de la capăt.
Același lucru s-a întâmplat la sfârșitul sezonului competițional precedent când CSU din Suceava a pus bazele unui nou proiect menit să aducă din nou handbalul masculin sucevean acolo unde a fost și merită. Având susținerea Consiliului Local și a Primăriei Municipiului Suceava și a Universității ”Ștefan cel Mare”, formația suceveană și-a format un nou lot și, mai important, a alcătuit o bază către marea performanță din echipe de juniori I, II, III și IV.
După prima parte a campionatului Diviziei A de handbal masculin, Seria A, CSU Suceava se află pe primul loc în clasament, în duel cu Magnum Botoșani, formație constituită tot pe baza jucătorilor suceveni, și are mari șanse de a promova în Liga Națională în 2020. Oricum, trebuie spus fără nici un ocoliș faptul că echipa antrenată de Adrian Chiruț poate accede în primul eșalon valoric, dar nu are încă un lot atât de competitiv cu care se poată lupta de la egal la egal cu grupările de acolo. Pozitiv pentru finalul anului 2019 este și faptul că echipele de juniori I și II au câștigat seriile din care au făcut parte. Așadar, anul 2020 este un an în care se poate produce revirimentul așteptat în handbalul sucevean.
Fotbalul sucevean a avut parte de un sezon 2018-2019 modest în Liga a III-a, în care a vrut mult și a realizat foarte puțin. Începutul campionatului în sezonul 2019-2020 a fost unul în care s-au pus bazele unei echipe formate în majoritate din suceveni. La final de an, Foresta Suceava se află pe locul II în clasamentul Seriei I, la patru puncte de liderul Aerostar Bacău, astfel că șanse reale de promovare încă există. Începutul de campionat a fost unul extrem de ezitant, dar odată cu venirea antrenorului Petre Grigoraș, lucrurile s-au schimbat în bine. Un lucru nu trebuie omis din vedere, acela că Foresta Suceava știe exact ce program va avea în retur și are nevoie de rezultate bune înregistrate și de celelalte formații din serie în duelurile cu Aerostar Bacău. Alături de Foresta Suceava, din seria I a Ligii a III-a mai fac parte Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni, echipe situate la sfârșitul anului 2019 pe locurile IV, respectiv IX în clasament.
Rugbiul sucevean se află într-o perioadă de mari frământări, ca să zicem așa, schimbul de generații și plecările masive afectând grav omogenitatea echipei CSM Bucovina Suceava. Totuși, cu sprijinul grupărilor de juniori de la LPS Suceava și CSS Gura Humorului, dar și cu ajutorul unor sportivi ieșeni, s-a putut forma o echipă de eșalon secund. Mai mult, alături de gruparea suceveană a apărut și o susținere privată a unor iubitori ai sportului cu balonul oval și acest fapt este îmbucurător.
Din păcate, începutul actualului sezon competițional a fost unul slab, însă dacă luăm în calcul tinereții jucătorilor suceveni și dorința lor de afirmare, putem spera la rezultate mai bune în anul care vine. Să nu uităm faptul că Suceava a dat jucători de mare valoare rugbiului românesc de-a lungul anilor, printre aceștia aflându-se chiar căpitani ai primei reprezentative.
Voleiul sucevean și-a atins obiectivul propus la sfârșitul sezonului precedent, acela de a promova tinere talente și a reușit un parcurs bun în debutul campionatului 2019-2020. CSM Suceava are o singură înfrângere în Seria Vest a Diviziei A2, la fel ca și Pro Volei Arad, și are șansa de a continua cu succes competiția. Formația suceveană este pregătită de un antrenor tânăr, de mare perspectivă, și are un lot alcătuit sută la sută din jucători localnici. Nu trebuie omis faptul, demn de laudă, că doi dintre tinerii voleibaliști suceveni, Alexandru Rață și Ștefan Verciuc, au făcut pasul la echipe din primul eșalon valoric.
Așadar, anul 2020 poate fi un an de naștere a unei formații deosebit de competitive cu mari posibilități în viitor.
Ce se poate spune despre echipele sportive de seniori ale Sucevei este că anul 2020 poate fi unul în care se pot împlini multe visuri și realiza performanțe pe măsură. În mod cert este însă nevoie de muncă, seriozitate, atitudine, dar și de un dram de noroc. Însă, trebuie amintit esențialul, acela că nu se poate obține performanță fără o susținere financiară pe măsură. Primăria și Consiliul Local Suceava încearcă să sprijine toate ramurile sportive din municipiu, dar acest lucru nu este suficient fără sprijinul comunității economice din județ. Fără implicarea sectorului privat este greu de emis pretenții. Există începuturi pozitive la câteva ramuri sportive și acest lucru e de bun augur pentru că este important să dai și înapoi ce ai primit de la comunitatea locală și să lași ceva în urma ta, să oferi bucurie și celorlalți iubitori ai sportului.
Să sperăm că 2020 va fi un an foarte bun pentru sporturile de echipă din Suceava și ne vom putea bucura din nou de arene pline.


Handbaliștii suceveni conduc ierarhia în liga secundă și au mari speranțe pentru a reveni pe prima scenă
Handbaliștii suceveni conduc ierarhia în liga secundă și au mari speranțe pentru a reveni pe prima scenă
Cei de la Foresta au șanse de a promova, dar totul depinde de ce se va întâmpla în retur
Cei de la Foresta au șanse de a promova, dar totul depinde de ce se va întâmpla în retur


Recomandări