BUGET

Sportul sucevean a primit 7,5 miliarde de lei de la Consiliul Local

Dacă în anul 2004, bugetul alocat de Primăria Suceava pentru activitatea sportivă din municipiul reședință de județ era de 4 miliarde de lei, iar în anul 2005, această sumă se dubla, ajungând la 8 miliarde de lei, zilele trecute, consilierii suceveni au repartizat sportului local pentru anul 2006 circa 7,5 miliarde de lei. Cea mai mare parte din această sumă și anume 5 miliarde de lei vor reveni echipei locale de fotbal Cetatea Suceava, 1,5 miliarde sunt repartizate secției de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Suceava, 700 de milioane pentru echipa de rugby CSM Bucovina Suceava, 150 de milioane pentru secția de box a Clubului Sportiv Municipal „Florconstruct”, 100 de milioane de lei pentru secția de volei a CSM Suceava și 50 de milioane de lei pentru secția de hochei a aceluiași club. Președintele comisiei pentru Tineret, Sport și Turism din cadrul Consiliului Local Suceava, Vasile Bilius a precizat că aceste sume repartizate pentru anul 2006 au fost stabilite în funcție de rezultatele obținute în competițiile din 2005, de echipele sau sportivii secțiilor finanțate de la bugetul local. „Dacă la unele secții bugetul alocat a scăzut față de anul trecut și asta deoarece beneficiază de finanțări din alte surse, la altele, suma aprobată a crescut, un exemplu fiind handbalul, care de la un miliard de lei, cît a primit în 2005 a ajuns la 1,5 miliarde lei, deoarece echipa locală a demonstrat prin evoluțiile sale că merită suplimentarea sumei alocate”, a declarat Vasile Bilius.
Se așteaptă încă 5 miliarde de lei din taxa pentru sport
Autoritățile estimează că suma alocată va fi suplimentată cu circa 4,5 – 5 miliarde de lei, sumă provenită din taxa pentru sport pe care agenții economici din municipiul Suceava o vor plăti conform Hotărârii Consiliului Local numărul 290 din 29.09.2006, ce a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2006. Consilierul Vasile Bilius a precizat că bugetul aprobat pentru sport în anul 2006 este unul destul de bun și asta comparativ cu puterea economică a municipiului Suceava.

Recomandări

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți

Șoldan a alocat încă aproape opt milioane de lei pentru refacerea infrastructurii din localitățile de munte afectate de calamitățile de la finalul lunii iulie

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”