La ora asta, cred că Nicolae Ceaușescu, cel care a tot obosit, săracul, tot repetând că familia este celula de bază a societății, își freacă mâinile de mulțumire. Da, visul i s-a întrupat: o asemenea înflorire cunoaște pe meleagurile noastre sportul de masă numit „nepotism” (deși mai corect ar fi să se cheme „rubedenism”), încât, privită de pe craca oricărei alte planete, țara noastră are acum conturul cald al unei familii. E o sufocantă aglomerație de rubedenii în România de azi: mult mai mare decât în România de ieri și mult mai mică decât în România de mâine, ca să nu mai vorbim de poimâine.
Încetul cu încetul, ruda suspusă, cea care îți înlesnește ascensiunea spre culmi nebănuite și de cele mai multe ori nemeritate, îți oferă o nouă identitate, care-o completează sau o substituie cu totul pe aceea înscrisă în acte. Încetul cu încetul, tu nu mai ești tu, ci ești „Vărul lui X”, „Socrul lui Y”, „Cumătrul lui Z”. E un transfer de identitate în toată regula, care merge până departe: știu, de exemplu, un nepot de ministru secretar de stat care, pentru lejeritatea exprimării, e poreclit Ministrul.
Asta-i hora pe la noi: când cineva împăturește la piept hârtia cu numirea într-o funcție situată peste o anumită altitudine, prima lui grijă este să-și cheme neamurile sub fustă, la fel cum cloșca, bunăoară, se îngrijește de micii și neajutorații ei pui. Dar rudele nu stau țepene, fixate cu șuruburi, ci se rotesc continuu, așa încât unchiul nu rămâne mereu un simplu unchi, ci devine un unchi cu atribuțiuni de tată; la fel cum mătușa nu îmbătrânește ca mătușă simplă, ci se transformă într-o mătușă cu atribuțiuni de mamă. De aceea, între un fiu de barosan și un nepot de barosan, nu mai este practic nici o diferență. Amândoi sunt la fel de importanți.
Se știe însă că viața îți oferă la pachet nu doar suișuri, ci și coborâșuri; ceea ce este un lucru tragic pentru unii, dar distractiv pentru ceilalți. Pe mine, grozav mă mai amuză când, la o vreme, starurile nepotismului își frâng implacabil gâtul în hăurile uitării. De pildă, pe cine mai interesează astăzi dacă ești nepotul țărănistului Ion Diaconescu, fost șef al Camerei Deputaților?
Ion Diaconescu, omul acesta de ispravă cu balamalele ruginite în pușcăriile comuniste, avea un singur cusur, constând într-o magazie plină cu nepoți. Nu cred că în țara noastră l-a depășit vreodată cineva în materie de nepoți. Și pentru fiecare nepot, el a fost mai mult decât un simplu unchi; a fost un unchi cu atribuțiuni de tată.
