Nu e luna martie, cu toate acestea elogiile curg pentru doamne și domnișoare. Este meritul echipei feminine de handbal a României. Subit, ne dăm seama că respirăm aproape numai prin femei. Și nu numai în sport (mai are rost să contabilizăm pe sexe medaliile de la ultima olimpiadă?!), ci și în viața de toată zilele. Degeaba spunem bancuri misogine cu blonde sau cu femei la volan. Superioritatea masculină se găsește doar în capul nostru și în veacurile de tradiție a patriarhatului. Gîndirea arhaică a unora încă eliberează complexe de superioritate, cu toate că între timp femeile au căpătat nu numai drept de vot, ci și dreptul de a ne conduce. Și uite că nu ne produc numai plăceri, ci și bucurii…
Începută sub o acoperire mediatică modestă, campania din Rusia a explodat literalmente în presă. Unii și-au adus aminte că au printr-un folder prăfuit un interviu vechi de un an cu antrenorul Tadici! Corespondentul zonal își făcuse treaba, dar șefii lui de la capitală nu-i găsiseră loc vreme de un an de zile din cauză de divizia sexy. E drept, tot femei, dar expuse ca marfă pe galantare roz. Alții le momesc la lupte în ciocolată în producții de doi bani vechi. Adevărați pești mediatici!
Nu știu care va fi fost rezultatul finalei, însă acesta are o importanță secundară, deși de obicei mă număr printre cei care cred că locul doi este al perdanților. De data asta e musai să ținem seama de context. A cîștiga o finală împotriva țării gazdă, mai ales cînd aceasta este Maica Rusie, cu toate aspectele colaterale bănuite, frizează iluzia. Dar decît să piardă luptînd bărbătește (ce ironie, nu?), nu-i mai bine să cîștige luptînd femeiește?! Oricum, pentru noi sunt niște învingătoare. Iar dacă vor fi fost și pe tabelă, merită toată admirația din lume.
Sper să fiu iertat dacă în loc de fotbal pe pîine am oferit astăzi handbal pe cozonac!
