Sportivii vor consuma suplimente alimentare numai pe bază de prescripție medicală



Sportivii vor putea consuma suplimente alimentare numai pe bază de prescripție medicală, medicii și personalul asistent al acestora fiind obligați să le prescrie doar suplimente care nu conțin precursori hormonali sau alte substanțe din Lista interzisă a AMAD, potrivit unui proiect de lege al MS.
Ministerul Sănătății (MS) a supus dezbaterii publice un proiect de Lege privind producerea, importul și comercializarea suplimentelor alimentare.
Potrivit proiectului de act normativ, sportivii pot consuma suplimente alimentare numai pe bază de prescripție medicală, iar medicii și personalul asistent al sportivilor vor avea obligația să prescrie sau să ofere acestora doar suplimente alimentare care nu conțin precursori hormonali sau alte substanțe din Lista interzisă a Agenției Mondiale Anti-Doping (AMAD).
Etichete cu mențiunea „PRODUS INTERZIS SPORTIVILOR”
„Este interzisă prescrierea, recomandarea sau oferirea către sportivi a suplimentelor alimentare care conțin precursori ai hormonilor androgeni și/sau alte substanțe cuprinse în Lista interzisă”, se arată în proiectul de act normativ.
Documentul supus dezbaterii publice mai stabilește că emiterea Certificatului de Notificare pentru punerea pe piață a unui supliment alimentar oferit spre comercializare și sportivilor necesită avizul Agenției Naționale Anti-Doping și în cazul în care conține precursori ai hormonilor androgeni sau alte substanțe interzise sportivilor. Punerea în vânzare a produsului se va face doar cu inscripționarea pe etichetă a mențiunii „PRODUS INTERZIS SPORTIVILOR”.
Etichetarea, prezentarea și publicitatea suplimentelor alimentare nu trebuie să includă afirmații directe sau care să inducă ideea că o dietă corespunzătoare și diversificată nu poate asigura cantități adecvate de substanțe nutritive în general.
Astfel, se permite ca în publicitatea aferentă suplimentelor alimentare să se utilizeze mențiuni precum: „suplimentele alimentare pot fi consumate în vederea optimizării funcțiilor organismului”, „pentru menținerea stării de sănătate”, „revigorarea, tonifierea organismului”, „creșterea speranței de viață”, „reducerea sau limitarea consecințelor negative ale contaminanților”, „dezvoltarea unui fizic și psihic sănătos”, „îmbunătățirea calității vieții”. În publicitatea pentru acestea se interzice utilizarea de cuvinte de natură să indice unul dintre următorii termeni: „medical”, „bolnav”, „boală”, „remediu”, „medicament”, „tratament”, precum și de traduceri ale acestora, sinonime sau cuvinte care provin din familia lexicală a acestora ori nume de boli, numele sau reprezentarea de simptome ale bolilor sau ale persoanelor bolnave.
Nerespectarea prevederilor legale va putea fi sancționată cu amenzi cuprinse între 1.000 și 20.000 de lei
De asemenea, sunt interzise reprezentări de persoane, îmbrăcăminte, aparate sau sigle care pot sugera profesii medicale, paramedicale sau farmaceutice, referințe la recomandări, atestări, declarații ori prescripții medicale sau la declarații de aprobare, referințe la organisme, instituții și autorități publice care activează în domeniul sănătății publice, precum și la persoane care își desfășoară activitatea în cadrul acestora.
„Publicitatea pentru suplimentele alimentare este permisă numai după avizarea conținutului materialului publicitar de către Ministerul Sănătății, respectiv Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, potrivit competențelor de notificare”, se mai arată în proiect.
Controlul respectării prevederilor din proiectul de lege pus în dezbatere publică va fi asigurat de Ministerul Sănătății, Agenția Națională Anti-Doping, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
În proiect se mai arată că, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare, prin Hotărâre de Guvern se vor stabili competențele autorităților menționate.
Nerespectarea prevederilor legale va putea fi sancționată cu amenzi cuprinse între 1.000 și 20.000 de lei.
Suplimentele alimentare puse pe piață anterior datei de intrare în vigoare a legii și care nu sunt conforme cu cerințele acesteia pot fi comercializate până la data expirării, dar nu mai târziu de 24 de luni de la intrarea în vigoare a normelor de aplicare.
De asemenea, în 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul va aproba prin hotărâre normele generale pentru fabricarea, comercializarea și utilizarea suplimentelor alimentare, se mai arată în proiectul de act normativ.