Primul semestru al acestui an a fost unul cât se poate de productiv pentru cluburile sportive din județul Suceava și asta deoarece o mare parte din sportivii legitimați aici au reușit să se evidențieze în competițiile interne și internaționale. După monitorizarea activităților sportive făcută de Direcția pentru Sport a Județului Suceava reiese clar că rezultatele obținute în acest an de sportivii din județ sunt mult mai bune decât în aceeași perioadă a anului trecut. Acest progres al sportivilor din județ a fost posibil în mare măsură datorită implicării autorităților locale în finanțarea activității de performanță, dar și a modernizărilor bazelor sportive, cel mai relevant exemplu fiind sala de atletism a Clubului Sportiv Municipal, care a fost renovată total și modernizată cu bani de la Agenția Națională pentru Sport. Pe de parte, cel mai mare progres l-a avut Clubul Sportiv Municipal Suceava, prin sportivi săi care au câștigat de la începutul anului un număr de 47 de medalii în competițiile interne și internaționale, atât la juniori, tineret și seniori. Cum era și normal, majoritatea medaliilor obținute de CSM Suceava au fost în sporturile individuale, un cuvânt greu de spus având secțiile de atletism, lupte greco-romane, înot, tir cu arcul, tir sportiv și canotaj. Pe lângă sportivii clubului condus de Valerică Gherasim, în competițiile internaționale s-au mai evidențiat și cei de la Tigrul Rădăuți, la kick box și cei de la CSTA Suceava, la navomodele. În afara atletismului, canotajului și tirului cu arcul, în competițiile naționale de seniori sucevenii au urcat pe podium și la schi fond, arte marțiale de contact și navomodele. La tineret, Clubul Sportiv Universitatea Suceava a avut medaliați la atletism și volei, în timp ce Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei a reușit să câștige medalii la skeleton. În același timp, la nivelul juniorilor, sportivii din județ s-au remarcat în sporturi precum atletism, lupte greco- romane, canotaj, schi fond, box, kick box, qwan ki do, tir sportiv, vovinam viet vo dao, tir cu arcul, judo și sanie. „Prin aceste rezultate obținute de sportivii noștri, dar și a renovării sau modernizării unor baze sportive s-a reușit să obținem organizarea a mult mai multe competiții naționale și internaționale, dar și a pregătirii loturilor naționale în județul nostru. Mă bucur că am reușit să progresăm față de anul trecut, cel mai mare salt avându-l clubul CSM Suceava, prin investițiile făcute, prin formarea și atragerea de sportivi, dar și prin înființarea secțiilor de tir cu arcul și tir sportiv, ale căror sportivi au confirmat valoarea”, a declarat directorul Direcției pentru Sport a Județului Suceava, Mihai Androhovici (foto).






