Canotaj

Sportivii din județ luptă pentru medalii la europenele de juniori I și seniori



Sportivii din județ luptă pentru medalii la europenele de juniori I și seniori
Sportivii din județ luptă pentru medalii la europenele de juniori I și seniori

După o perioadă de selecții, atât în perioada de iarnă, cât și pe apă, șase dintre canotorii din județul Suceava, trei de la Clubul Sportiv Municipal Suceava și trei de la Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni, vor intra sâmbătă și duminică în lupta pentru medalii la Campionatul European de Canotaj pentru juniori I, ce va avea loc în Germania. Medaliat cu bronz la europenele de anul trecut în proba de 8+1, sportivul Alexandru Dumitru Ciobâcă, antrenat la CSM Suceava de Ioan Despa, va concura de această dată în barca de 4 rame a României, în care va fi coleg cu Cristian Cojocaru, canotor antrenat la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni de Vasile și Ana Avrămia. La aceeași competiție, barca de 8+1 a României va avea două sportive din județul Suceava, Elena Dănuț, de la CSM Suceava, și Magdalena Rusu, de la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni. Medaliată cu argint la europenele din 2016, o altă sportivă de la CSM Suceava, Elena Larisa Roșu, va lupta pentru o medalie continentală la juniori I tot în proba de 4 vâsle. Al șaselea canotor din județ, Sebastian Cornea, de la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni, va lua startul în Germania în proba de 8+1 cu echipajul României.
Cosmin Pascari va participa la primul său Campionat European de seniori
Cel mai talentat canotor din țară la generația sa de vârstă, Cosmin Pascari, de la CSM Suceava, va debuta săptămâna viitoare în competițiile internaționale oficiale de seniori, mai exact la Campionatul European ce va avea loc în Cehia. Deși este încă la tineret, Cosmin Pascari a reușit performanța de a prinde un loc în barca regină a României la seniori, cea de 8+1.
„Mă bucur foarte mult că Pascari Cosmin a prins barca de 8+1 la seniori, ceea ce este o performanță notabilă în cariera sa, mai ales că este încă la tineret. Lupta pentru medalii la europenele de juniori I va fi una foarte tare, dar sper ca toate bărcile noastre să urce pe podium, mai ales că-n țară au scos timpi de aur, dar totul va conta de evoluția din Germania. Mulțumim Primăriei municipiului Suceava și Consiliului Local Suceava pentru faptul că sprijină secția și clubul nostru în eforturile noastre de a reprezenta cu succes orașul, județul și țara în concursurile naționale și internaționale”, a declarat antrenorul canotorilor de la CSM Suceava, Ioan Despa.



Recomandări

Încă doi dintre sucevenii campioni naționali fac pasul spre o echipă puternică. Păreri diferite cu privire la plecările masive ale sportivilor