Federația Română de Arte Marțiale – Departamentul QWAN KI DO a organizat în perioada 23-24 martie, laSala Polivalenta „Elisabeta Lipa” din Botoșani, Campionatul Național de Qwan Ki Do – copii și juniori. Competiția s-a desfășurat sub egida Agenției Naționale pentru Sport, în colaborare cu Asociația Județeană de Arte Marțiale Botoșani, Clubul Sportiv DAO – Botoșani, Clubul Sportiv SINH DAU – Botoșani și cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani. Evenimentul a reunit 681 de sportivi cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani, proveniți din 29 de cluburi din 9 județe ale țării și s-a desfășurat pentru a doua oară consecutiv la Botoșani.
Clubul Kim Long Dao din Fălticeni a participat cu 46 de sportivi, care în cele două zile de competiție au obținut 20 de medalii. La categoria THAO QUYEN (probe tehnice individuale) premianții acestei competiții au fost: Todică Andrei, care prin ocuparea primului loc pe podiumul de premiere a devenit campion național, Locul II – Amariei Albert Matei, Graur Claudia, Tanasă Luca, Fasolă Nicolas, Hlihor Ioan; Locul III – Toma Sofia, Graur Andrei, Hrestic Cristina-Rosemarie, Cornia Rareș, Reuț Alina, Reuț Anca.
La categoria SONG LUYEN (proba tehnica pe echipă) au urcat pe podium: Locul II – Tanasă Luca & Ilinca Damian, Hlihor Ioan & Mitu Iustin; Locul III – Sandu Marcu & Amariei Albert Matei, Onofrei Miriam & Miron Rebeca, Tunsu Diana & Graur Claudia, Tanasă Luca & Reuț Alina, Reuț Alina & Reuț Anca.
La categoria THAO QUYEN SINCRON (proba tehnica pe echipe de trei sportivi) au ocupat Locul III Graur Claudia & Dumitru Delia & Tunsu Diana.
„Cu siguranță sunt cele mai multe rezultate obținute de clubul nostru de-a lungul timpului, iar acest lucru nu poate decât sa fie îmbucurător pentru mine, copii și părinți. Această competiție a fost și un prim test pentru sportivii Onofrei Miriam, Mitu Iustin si Hlihor Ioan, care, în perioada 26-28 aprilie, vor participa, în Franța, alături de alți 7 colegi mai mari, la Campionatul European de Qwan Ki Do. Ioan și Iustin vor mai avea un test pe 14 aprilie, la Iași, unde vor participa la Campionatul Național de Qwan Ki Do la probele de luptă, de unde, cu siguranță, vom veni cu rezultate deosebite. Nu pot decât să mă înclin în fața părinților acestor copii și să le mulțumesc pentru încrederea acordată și eforturile pe care le fac”, ne-a spus instructorul de arte marțiale Marius Maxim.
Rezultate
Sportivii din Fălticeni au obținut 20 de medalii la Campionatul Național de Qwan Ki Do
