La sfârșitul săptămânii trecute, municipiul Reșița a găzduit Campionatele Naționale de Iarnă la Marș. La concurs a participat și o delegație a Clubului Sportiv Municipal Suceava. Atleții suceveni s-au întors acasă cu rezultate foarte bune, confirmând încă o dată valoarea marșului sucevean. Astfel, nu mai puțin de cinci sportivi legitimați la CSM au izbutit să urce pe podiumul de premiere. Florin Mucuță a devenit vicecampion național în întrecerea seniorilor, în vreme ce Cătălin Șuhani s-a clasat al treilea la categoria tineret. O performanță apreciabilă a realizat și tânărul Andrei Gafița, care încheiat pe poziția secundă concursul rezervat juniorilor II, acesta aflându-se la prima sa participare la o competiție de un asemenea nivel. Sucevenii s-au comportat la fel de bine și în întrecerea pe echipe, acolo unde formația CSM Suceava, care i-a avut în componență pe sportivii Cătălin Șuhani, Daniel Damian și Ilie Rătundu, a cucerit titlul național la tineret și a venit pe locul al doilea în cursa seniorilor. „Putem spune fără să greșim că prestația sportivilor de la CSM Suceava la Campionatele Naționale a întrecut toate așteptările. Nu numai clasările finale au avut darul să de bucure, ci și timpii scoși, Florin Mucuță, spre exemplu, doborându-și propriul său record. Mai mult, în urma rezultatelor obținute la concursul de la Reșița, Florin Mucuță și Andrei Gafița s-au calificat pentru Campionatele Balcanice”, a declarat profesorul Radu Mihalescu.
Atletism
Sportivii de la CSM Suceava, pe podiumul Campionatelor Naționale






