Clubul Sportiv Devencea din Suceava a reprezentat județul la Cupa TAI-CHI-DO-RYU, o competiție de anvergură în kick-boxing, ce a strâns sportivi din toată țara, atât copii, juniori, cât și seniori. Prestația sucevenilor a fost una mai mult decât meritorie, toți cei șase reprezentanți ai CS Devencea întorcându-se acasă cu o medalie și asta chiar dacă cinci dintre ei au intrat în ring pentru prima dată la un concurs de acest nivel. Gala de kick-boxing de la malul mării s-a desfășurat în stil K-1, în primă fază luptând copiii și juniorii în concursul intercluburi, acolo unde a fost schimbat regulamentul prin scoaterea loviturilor de genunchi, considerate periculoase pentru concurenții cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. În a doua parte s-au întâlnit în ring seniorii, competiția lungindu-se până după miezul nopții într-o sală plină de iubitori ai artelor marțiale. Cel mai tânăr din delegația clubului Devencea, Alin Iacob, în vârstă de nouă ani, a debutat, la fel ca și alți patru colegi ai săi cu o medalie care practică acest sport de aproximativ jumătate de an, cu un loc doi și medalie de argint în limitele categoriei 55 de kilograme. Tot la copii și juniori, colegul său Alberto Ciurariu, în vârstă de 12 ani, a urcat pe a doua treaptă a podiumului la categoria 44 de kilograme.
Evoluții excelente la seniori
În gala seniorilor, sucevenii au avut evoluții excelente, câștigând patru medalii, din care două de aur și două de argint. Astfel, Claudiu Nechiforeasa, în vârstă de 20 de ani, și Ștefan Pentilescu, de 31 de ani, s-au ales cu medaliile de bronz la 65 de kilograme, respectiv 73 de kilograme, performanța fiind și mai valoroasă având în vedere că au fost la prima competiție de acest nivel. Un alt debutant, Ionuț Daniel Antoneac, de 20 de ani, a urcat pe prima treaptă a podiumului la 80 de kilograme. Cel mai experimentat sportiv din lotul cu care a participat Clubul Devencea, cu patru meciuri la activ, Andrei Ostrovanu, de 19 ani, a avut un parcurs excelent și a câștigat aurul la 75 de kilograme, în concurs învingând sportivi de la Academia „Ciprian Sora”, la fel ca și colegul său medaliat cu aur, Ionuț Daniel Antoneac.
„Sportivii noștri au spart gheața luptând cu inima. Au făcut în ring tot ce le-am cerut și din acest motiv sunt nespus de bucuros că au reușit să se impună. Disciplina și respectul sunt primele valori pe care le cer tuturor celor ce pășesc în sala de antrenament și nimic nu este mai frumos atunci când cei pe care îi pregătești îți aduc o astfel de mulțumire. Vreau să mulțumesc pe această cale celor care m-au ajutat la antrenamente, respectiv Bogdan Șuleapă și Vasile Mircea Fasolă, și în special domnului Lucian Sănduleac, membru al clubului și un prieten desăvârșit care ne-a ajutat cu transportul și cazarea” a declarat antrenorul clubului Devencea Suceava, Nicolae Moroșan.






