Sportivii clubului He Pai Suceava au intrat duminică în lupta pentru o medalie la Campionatul Național de Qwan Ki Do, arme tradiționale pentru juniori și seniori, competiție ce a avut loc la Roman, sub egida Ministerului Tineretului și Sportului, fiind organizată de Federația Română de Arte Marțiale și CS Bao Roman, cu sprijinul primăriei din localitate. Clubul He Pai Suceava, condus de Ovidiu Zegrea, a intrat în concursul național cu șase sportivi, Mihaela Munteanu, Ioana-Sabina Postolache, Beatrice Acristinei, Sebastian Pricop, Mihai Huianu și Cozmin Crainiciuc, la Roman fiind prezenți 113 sportivi în proba de tehnică și 50 în cea de luptă, ce au reprezentat 18 cluburi din țară.
Sportivii de la He Pai Suceava au dominat proba de tehnică la junioare 13 – 15 ani, astfel că Ioana-Sabina Postolache a devenit campioană națională a României, iar colega sa Beatrice Acristinei a câștigat argintul în aceeași probă. În proba de luptă, clubul sucevean a reușit să câștige un titlu de vicecampion național al României prin Mihaela Munteanu, medaliată cu argint la categoria seniori (18 – 39 de ani), Centuri Negre.
„A fost o competiție foarte spectaculoasă și de un nivel tehnic ridicat. Sportivii cu care ne-am prezentat au avut o evoluție foarte bună. Sportivele care au urcat pe podium, multiple campioane naționale, și-au demonstrat încă o dată valoarea. Sperăm ca pe viitor să avem o participare mai numeroasă la aceste competiții de arme tradiționale”, a declarat președintele și antrenorul Clubului Sportiv He Pai Suceava, Ovidiu Zegrea, Centrură Neagră 3 Dang.
Pe 5-6 decembrie, la Botoșani, în Sala polivalentă „Elisabeta Lipă”, va avea loc a doua ediție a Cupei Internaționale DAO – Botoșani, competiție pentru copii și juniori având ca probe de concurs: tehnică, tehnică de arme tradiționale și luptă, Clubul Sportiv HE PAI Suceava urmând să participe cu peste 50 de sportivi.