Astăzi, cu începere de la ora 18.00, se vor disputa partidele contând pentru a etapa a IV-a a play-out-ului Ligii a III-a. În condițiile în care Bucovinei Rădăuți i-a venit rândul să stea, Sporting e singura formație suceveană care va evolua în această rundă. Fotbaliștii pregătiți de Ovidiu Murariu vor întâlni, în deplasare, gruparea Ceahlăul II Piatra Neamț, iar în cazul unei victorii, au șansa să urce în clasament până pe poziția a doua. „După o perioadă mai puțin reușită, am izbutit să învingem liderul CSM Moinești în ultimul meci de campionat. Am încredere că echipa noastră va continua pe aceeași linie și va demonstra că este în creștere de formă”, a declarat antrenorul Ovidiu Murariu.
În celălalt joc al etapei se vor confrunta CSM Moinești și Aerostar Bacău.
Clasament play-out
1. CSM Moinești 10 7 0 3 19-11 21
2. Aerostar Bacău 10 5 0 5 17-9 15
3. Ceahlăul II Piatra Neamț 10 3 4 3 11-10 13
4. Sporting Suceava 11 4 1 6 15-21 13
5. Bucovina Rădăuți 11 3 3 5 13-20 12