În urma întâlnirii pe care acționarii clubului au avut-o cu conducerea tehnico-administrativă, s-a stabilit ca Sporting Suceava să continue proiectul început cu fotbaliștii tineri. „Vom da credit în continuare jucătorilor de perspectivă din județul Suceava și nu numai. Chiar astăzi s-a prezentat la club un tânăr în vârstă de 18 ani din Ucraina, format de gruparea Bucovina Cernăuți, acesta urmând să susțină probe de joc la noi în următoarele zile”, a declarat managerul celor de la Sporting, Ciprian Anton. În condițiile în care se va merge în continuare pe mâna tinereții, este puțin probabil ca alb-verzii să facă transferuri de marcă în intersezon.
Buziuc rămâne
De asemenea, sunt șanse mari ca golgeterul Alex Buziuc să rămână pe mai departe la Sporting, chiar dacă au fost destule formații de Liga a II-a care s-au interesat de situația lui în ultima vreme. „Buziuc tocmai a luat Bac-ul cu brio și se pregătește intens să susțină examenul pentru facultate. Interesul nostru în acest moment este ca Alex să rămână la Sporting, unde are toate șansele să progreseze jucând constant”, a precizat Anton.