Fotbal

Sporting schimbă iar sistemul de joc



Antrenorii lui Sporting l-au văzut la lucru și pe Bîgu, jucător venit în această iarnă
Antrenorii lui Sporting l-au văzut la lucru și pe Bîgu, jucător venit în această iarnă

Datorită faptului că amicalul dintre Sporting și AS Roma a picat în ultimul moment, antrenorii Claudiu Sevaciuc și Bogdan Grosu au organizat ieri un joc școală în familie, pe stadionul din Ițcani. Cu acest prilej, cei doi tehnicieni au putut să-i vadă la lucru pe fotbaliștii care s-au alăturat în această iarnă lotului lui Sporting, este vorba de Daniel Păiuș (Viitorul Constanța), Alexandru Filip (AS Roma), Nicușor Kuruc (CS Gura Humorului), Ionuț Jalbă (Zimbrul Siret) și Răzvan Bîgu (LPS Suceava). „A fost un prim joc de pregătire pe un teren acoperit de zăpadă, așa că este prematur să tragem concluzii. Am fost interesat mai mult să văd cu se comportă jucătorii în noul modul 4-1-4-1 pe care-l vom folosi pe viitor și le-am trasat sarcini tactice în acest sens”, a declarat antrenorul principal Claudiu Sevaciuc.
Astăzi, de la ora 11.00, pe stadionul Ițcani, alb-verzii vor disputa primul amical al anului în compania echipei de juniori B de la LPS Suceava, calificată de pe primul loc în play-off-ul campionatului național.



Recomandări