CS Sporting, campioana de toamnă a Ligii a IV-a sucevene, a dispus cu scorul de 2-1 de gruparea de Liga a III-a Ceahlăul II, într-un meci amical disputat ieri pe terenul sintetic din Piatra Neamț. Sucevenii au reușit o primă repriză foarte bună, reușind să deschidă scorul prin Căinari și să rateze alte 3-4 bune ocazii de gol. În partea secundă, pe fondul căderii fizice a oaspeților, nemțenii au izbutit egalarea în minutul 72. Finalul a fost însă favorabil fotbaliștilor de la Sporting, care au smuls victoria grație reușitei din minutul 83 a lui Vitu, un fotbalist în vârstă de 23 de ani, provenit din Republica Moldova. „A fost un antrenament bun pentru noi, însă în partea doua s-a văzut clar că încă suferim la capitolul fizic. Până pe 20 februarie, când este programată reluarea campionatului, avem însă timp suficient să remediem și acest neajuns”, a declarat antrenorul principal al CS Sporting, Ovidiu Ciobanu.
În partida cu Ceahlăul II Piatra Neamț, Sporting a evoluat în alcătuirea Butnariu – Pantea, Sevaciuc, Murariu, Fratea – Gliga, Apetri, Nicoară, Ov. Bosancu – Căinari, Guriță. Au mai intrat Cerlincă, Ignătescu, Păcurari și Vitu.
Următorul meci de pregătire al sucevenilor va avea loc vineri, cu începere de la ora 15.00, la Ițcani, în compania grupării botoșănene AS Roma.