Liga a III-a

Sporting nu mai joacă azi la Huși, în prima etapă



Stadionul Areni va găzdui și în acest sezon meciuri de Liga a III-a
Stadionul Areni va găzdui și în acest sezon meciuri de Liga a III-a

Chiar dacă Rapidul și-a câștigat dreptul de a evolua în eșalonul secund, județul Suceava va avea tot două echipe, pe Sporting și nou-promovata Bucovina Rădăuți, în ediția 2012-2013 a Ligii a III-a, care va debuta astăzi. În prima etapă, Sporting ar fi trebuit să întâlnească în deplasare formația FCM Huși și ea
nou-promovată în eșalonul al treilea. Sucevenii au cedat însă la rugămințile oficialilor grupării vasluiene și au acceptat amânarea acestui joc, pentru o dată care va fi stabilită ulterior de Federația Română de Fotbal.
„Puteam foarte ușor să ne prezentăm la Huși și să câștigăm cu 3-0 la „masa verde”, însă noi suntem echipa care în sezonul precedent a primit Premiul Fair Play din partea FRF și am decis să ne comportăm ca atare. La Huși planează o stare de incertitudine în acest moment, oficialitățile locale pun bețe în roate fotbalului, așa că proprietarii clubului fac acum diligențele necesare să mute echipa la Târgu Bujor. În plus, pentru a avea parte de un campionat cât mai atractiv, am considerat că cel mai bine este ca rezultatul meciurilor să se decidă pe teren”, a declarat managerul CS Sporting, Ciprian Anton.
În aceste condiții, alb-verzii vor juca primul meci al sezonului oficial în etapa a doua, pe Areni, în compania grupării FCM Dorohoi, o formație care și-a anunțat intenția de a lupta pentru promovarea în Liga a II-a în această ediție de campionat.
Rădăuțenii au emoții la debut
Bucovina Rădăuți, cealaltă reprezentantă a județului în Liga a III-a, va juca în prima etapă conform planului, astăzi, cu începere de la ora 18.00, pe teren propriu, împotriva echipei CS Panciu.
„Îmi doresc din toată inima să începem cu sezonul cu dreptul. Sper ca băieții să treacă cu bine peste tracul debutului în eșalonul al treilea, pentru că marea lor majoritate n-au mai evoluat la acest nivel. Știu că lumea este dorită de fotbal la Radăuți, oraș care ne-a primit cu brațele deschise și de aceea mă aștept să vină cât mai multă lume pe stadion ca să ne susțină”, a precizat tehnicianul Bucovinei, Lucian Burlacu.
Rădăuțenii l-au acontat pe ultima sută de metri a perioadei de transferări și pe experimentatul Marius Romaniuc, numai că fostul mijlocaș al Rapidului nu este tocmai pus la punct cu pregătirea fizică, așa că este de așteptat să fie introdus în luptă pe parcurs, dacă jocul o va cere.



Recomandări