Nou promovata Sporting Suceava nu a mai repetat evoluția bună reușită în fața Rapidului, în runda precedentă și a pierdut fără drept de apel, cu 2-0, meciul susținut ieri, la Panciu, contând pentru etapa a IX-a a Ligii a III-a. Vrâncenii au început în forță jocul și au trecut în prima jumătate de oră de câteva ori pe lângă deschiderea scorului prin Gălățeanu, Barna și Beșa. Oaspeții au periclitat pentru prima dată poarta adversă prin Căinari în minutul 33, care a reluat slab dintr-o poziție foarte bună. Repriza secundă a început în aceeași notă, dominarea gazdelor concretizându-se pe tabela de marcaj în minutul 52, când Bâră l-a învins pe Turiță din lovitură liberă, de la 20 de metri. Nici acest gol nu a avut darul să-i trezească pe suceveni, care au mai încasat un gol, autor Gălățeanu, 10 minute mai târziu. Așadar victorie meritată a formației pregătită de fostul arbitru Ionică Serea, în fața unei formații sucevene care a jucat departe de adevărata sa valoare.
Sporting a evoluat în alcătuirea Turiță – Azaharioaei, Andronic, Guriță, Pantea – Dutciuc, Căinari, Apetri, Liutec – Negru, Buziuc. Antrenori: Ovidiu Ciobanu și Bogdan Grosu.
Confruntarea dintre CS Panciu și Sporting Suceava a fost condusă la centru de Victor Chiriazic din Tulcea, ajutat la cele două linii de Alexandru Midvichi (Tulcea) și Sorin Brătianu (Brăila).