Gruparea Sporting Suceava se va pregăti în localitate până pe data de 28 iulie, când este preconizată plecarea în stagiul de pregătire centralizată. Pentru mâine, alb-verzii au programat primul test important de la reluarea antrenamentelor. Începând cu ora 10.00, fotbaliștii pregătiți de Claudiu Sevaciuc și Bogdan Grosu vor primi pe Areni replica formației de Liga a III-a FCM Dorohoi.
„Inițial trebuia să jucăm cu Aerostar, însă băcăuanii n-au mai putut să onoreze invitația, așa că ne-am reorientat repede către FCM Dorohoi”, a declarat managerul celor de la Sporting, Ciprian Anton. Până pe 17 august, când este programat startul sezonului oficial, Sporting va mai disputa meciuri test cu Bucovina Frătăuții Noi (21 iulie), CSM Pașcani (28 iulie), Știința Miroslava (5 august), Ceahlăul II Piatra Neamț (7 august) și probabil FCM Dorohoi (11 august).