Liga a III-a

Sporting încheie sezonul de toamnă astăzi, cu o etapă mai devreme



Dorian Andronic va lipsi astăzi din garnitura celor de la Sporting Suceava
Dorian Andronic va lipsi astăzi din garnitura celor de la Sporting Suceava

Chiar dacă mai sunt două etape până la finalul sezonului de toamnă, nou promovata Sporting Suceava va încheia turul astăzi, odată cu confruntarea de pe teren propriu cu Aerostar Bacău și asta deoarece adversara din runda viitoare, AFC Odorheiu Secuiesc s-a retras din competiție încă dinainte de startul campionatului, din cauza problemelor financiare. După ce au pierdut precedentul joc oficial susținut pe terenul formației CSM Focșani, fotbaliștii pregătiți de Ovidiu Murariu își doresc foarte mult să se despartă cu o victorie de publicul de pe Areni. „Avem câteva probleme de lot, dar sper ca fotbaliștii mei să se mobilizeze la maxim în confruntarea cu Aerostar Bacău, astfel încât să putem încheia turul într-o notă pozitivă”, a declarat tehnicianul alb-verzilor. Pentru meciul de astăzi, sucevenii nu vor putea conta pe serviciile jucătorilor Andronic și Dutciuc, în vreme ce tinerii Gâscă și Strugariu sunt incerți tot din cauza accidentărilor.
Partida Sporting Suceava – Aerostar Bacău va începe la ora 14.00 și va fi oficiată de o brigadă de arbitri din Bistrița Năsăud, avându-l pe Călin Sângeorzan la centru și pe Mihai Ungur și Paul Tamaș la cele două linii. Observatori din partea FRF au fost desemnați Bogdan Zanfirescu din Botoșani și Mircea Stănișteanu din Vaslui.
Iată programul complet al etapei a XIV-a:
CSM Pașcani – Oțelul II Galați
FCM Dorohoi – Petrotub Roman
SC Bacău – Ceahlăul II Piatra Neamț
Sporting Suceava – Aerostar Bacău
CS Panciu – CSM Focșani
Cetatea Târgu Neamț – ABC Stoicescu Buzău
Politehnica Galați – Rapid Suceava
CSM Râmnicu Sărat stă.
Clasament
1. Petrotub Roman 12 8 4 0 29-6 28
2. SC Bacău 12 9 1 2 24-6 28
3. Rapid Suceava 12 8 2 2 19-6 26
4. CSM Râmnicu Sărat 13 7 1 5 22-15 22
5. CS Panciu 12 6 3 3 13-9 21
6. Sporting Suceava 13 5 3 5 20-18 18
7. Aerostar Bacău 12 5 3 4 14-16 18
8. Ceahlăul II Piatra Neamț 12 5 1 6 14-21 16
9. CSM Pașcani 12 4 3 5 9-12 15
10. Oțelul II Galați 12 4 1 7 19-22 13
11. FCM Dorohoi 12 3 3 6 11-14 12
12. ABC Stoicescu 12 3 3 6 13-21 12
13. CSM Focșani 12 2 4 6 9-21 10
14. Cetatea Târgu Neamț 12 2 3 7 9-25 9
15. Politehnica Galați 12 2 1 9 14-26 7