Gruparea suceveană de Liga a III-a a câștigat ieri, cu scorul de 3-1, meciul susținut în deplasare cu ABC Stoicescu Buzău și a revenit pe poziția a patra în clasament, cu trei etape înainte de finalul campionatului. Partida a început practic de la 1-0 în favoarea echipei gazdă, care a deschis scorul prin Mândroasa în minutul 2, cu o execuție norocoasă, șut deviat din afara careului mare. Chiar dacă, în continuare, alb-verzii și-au creat o sumedenie de ocazii de gol, egalarea a survenit abia după o oră de joc, când juniorul Nechitoaia a înscris cu un șut plasat, din interiorul careului de 6 metri. Pe fondul căderii fizice a adversarilor, sucevenii și-au accentuat presiunea ofensivă, astfel că golul de 2-1 a picat firesc în minutul 80: golgeterul Buziuc a fost busculat clar în suprafața de pedeapsă adversă, iar Apetri a punctat fără emoții de la punctul cu var. Scorul final a fost stabilit de un alt tânăr de mare perspectivă, Bîgu, în minutul 85, tot cu un șut deviat. „Sunt mulțumit de cum s-au prezentat jucătorii mei la această partidă. Chiar dacă am primit gol în debutul partidei, am reușit să ne păstrăm calmul și să ne impunem chiar mai clar decât o arată scorul”, a declarat antrenorul principal al sucevenilor, Claudiu Sevaciuc.
Sporting a evoluat în alcătuirea Turiță – Ailenei, Ferariu, Andronic, Pantea – Azaharioaei, Filip, Apetri, Căinari – Buziuc, Guriță. Pe parcursul meciului au mai intrat Nechitoaia, Strugariu, Prichici și Bîgu.